CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președinta Maia Sandu s-a văzut cu Kristin Davis, Ambasadoare a Bunăvoinţei a UNHCR

Zilele trecute, șefa statului s-a întâlnit cu Kristin Davis, Ambasadoare a Bunăvoinţei a Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite (UNHCR). Președinta a discutat cu Kristin despre munca pe care o face ca să ajute refugiații din diferite țări, despre modalitățile cum poate fi atrasă mai bine atenția comunității internaționale și a presei internaționale la nevoile refugiaților, dar și a mobiliza mai multe acțiuni de sprijin și asistență umanitară. „Am vorbit și despre cum țara noastră este afectată de consecințele războiului Rusiei contra Ucrainei, despre cum am făcut față crizei umanitare de la începutul invaziei, despre măsurile de ajutorare și de protecție a refugiaților întreprinse de Guvernul de la Chișinău și, mai ales, despre cetățenii, care au ajutat și continuă să îi ajute cu inima deschisă pe refugiații ucraineni”, a spus Președinta Maia Sandu.  

Împreună cu Kristin Davis, șefa statului a fost la Centrul Comunitar „151”, unde femeile din Ucraina le-au povestit despre dramele trăite în țara lor natală, despre cum și-au pierdut pe cei dragi și au fost nevoite să lase toată agoniseala, ca să se salveze pe ele și copiii lor din calea războiului. „Ne-au vorbit și despre viața lor din Moldova și despre cât de tare vor să revină acasă, la Odesa, Mykolayiv, sau Herson. Le-am spus că sunt persoane deosebit de puternice, că rezistența și curajul poporului ucrainean ne inspiră, și că avem pacea în Moldova și datorită lor”, a punctat Președinta.