CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președinta Maia Sandu, la Vilnius: „Am construit, în 30 de ani, relații puternice între Moldova și Lituania și dorim să le dezvoltăm în continuare, spre binele oamenilor din ambele noastre țări”

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat astăzi, în cadrul vizitei de lucru efectuată la Vilnius, cu Președintele Republicii Lituania, Gitanas Nausėda.

Subiectele abordate au vizat situația politică, economică și de securitate a țărilor noastre, în contextul războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei și al crizelor cu care ne confruntăm. „I-am mulțumit domnului Președinte pentru sprijinul Lituaniei în depășirea acestor crize și pentru susținerea personală acordată Republicii Moldova pentru obținerea statutului de țară candidată la UE. Mă bucur să știu că putem conta și mai departe pe ajutorul și experiența Lituaniei în procesul de aderare a țării noastre la Uniunea Europeană”, a spus Președinta Maia Sandu.

La Vilnius, șefa statului a fost decorată cu Ordinul lui Vytautas cel Mare, cea mai înaltă distincție de stat a Lituaniei. Ordinul i-a fost conferit Președintei Maia Sandu în semn de apreciere pentru buna cooperare dintre țările noastre și pentru enorma generozitate de care au dat dovadă moldovenii în sprijinul refugiaților din Ucraina.

„Am acceptat această distincție în numele tuturor cetățenilor Republicii Moldova”, a spus doamna Maia Sandu. „Am construit, în 30 de ani, relații bilaterale puternice dintre Moldova și Lituania. Dorim să le dezvoltăm în continuare, spre binele oamenilor din ambele noastre țări”, a menționat pe finalul întrevederii Maia Sandu.