Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi cu Antony Blinken, Secretarul de Stat al Statelor Unite ale Americii, aflat la Chișinău în contextul turneului pe care îl efectuează în șase țări din regiune.
Oficialii au discutat despre cei 30 de ani de relații diplomatice dintre Republica Moldova și Statele Unite ale Americii, marcați pe 18 februarie a.c., menționând că în această perioadă Guvernul american a oferit țării noastre asistență în valoare de peste 1,7 miliarde de dolari, ajutându-ne să ne consolidăm ca stat. La fel, Președinta Maia Sandu a apreciat, susținerea fermă a Statelor Unite ale Americii pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova și pentru parcursul nostru european.
Totodată, discuțiile s-au axat pe situația din regiune și efortul țării noastre de a susține refugiații din Ucraina. Șefa statului a subliniat că peste 250 de mii de persoane au trecut frontiera dintre Ucraina și Moldova de la începutul luptelor. „Mulți dintre ei rămân în țara noastră și avem nevoie de ajutorul comunității internaționale pentru ca să facem față fluxului de refugiați, în continuă creștere”, a spus Maia Sandu.
La final, demnitarii au pledat pentru fortificarea dialogului politic și de securitate între cele două țări, precum și pentru dezvoltarea proiectelor de reziliență energetică, avansarea în dialogul pe justiție și în colaborarea în domeniul recuperării activelor.
„Parteneriatul moldo-american ne va ajuta să întărim capacitatea țării noastre de a răspunde provocărilor vremii. O Moldovă rezilientă și adaptabilă poate deveni un pol de stabilitate și dezvoltare în regiune, un partener de încredere și un avanpost al lumii libere. Avem planuri mari pentru transformarea țării, dar pentru aceasta avem nevoie de pace”, a punctat Președinta Maia Sandu pe finalul întâlnirii cu Antony Blinken.