CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președinta Maia Sandu, la aniversarea Armatei Naționale: „O armată puternică, modernă și bine echipată oferă țării încredere în forțele proprii, libertate de acțiune și opțiuni strategice, în caz de pericol”

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, Comandant Suprem al Forțelor Armate, a participat astăzi la ceremonia dedicată celei de-a 31-a aniversări a Armatei Naționale. Șefa statului a adresat un mesaj cordial ofițerilor, ostașilor în termen și tuturor angajaților Forțelor Armate ale țării și a conferit mai multe distincții de stat.

În discursul său, Președinta Maia Sandu a menționat că Armata Națională a fost și rămâne un pilon esențial al statului nostru. „Am onorat sacrificiul veteranilor și al eroilor căzuți în lupta pentru independența, suveranitatea și integritatea noastră teritorială. Am salutat prezența militarilor la datorie ori de câte ori Republica Moldova s-a confruntat cu calamități naturale, dar și în timpul pandemiei de Covid-19 sau la gestionarea fluxului de refugiați din primăvară”, a spus Maia Sandu.

Comandantul Suprem al Forțelor Armate a apreciat, în adresarea sa, și modul în care ne reprezintă militarii moldoveni în misiunile de pacificare internaționale. „Am subliniat totodată că este nevoie de a consolida capacitatea de apărare a armatei mai ales acum, când un război nedrept și crunt are loc chiar la hotarul nostru. O armată puternică, modernă și bine echipată oferă țării încredere în forțele proprii, libertate de acțiune și opțiuni strategice, în caz de pericol”, a subliniat Președinta Maia Sandu.

În cadrul evenimentului, care a fost găzduit de Ministerul Apărării, în semn de apreciere pentru îndeplinirea ireproșabilă a datoriei față de patrie și pentru contribuția la consolidarea și dezvoltarea sistemului național de apărare, Președinta Maia Sandu a conferit distincții de stat mai multor militari și angajați civili ai Armatei Naționale.