Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a adresat astăzi cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului de la tribuna Parlamentului României. „Este încă o dovadă că ne bucurăm de încredere reciprocă puternică și că, în pofida timpurilor extrem de grele pentru toți, Republica Moldova și România își croiesc împreună soarta, ca parte a lumii libere. Republica Moldova - în drum spre Uniunea Europeană. România - mai puternică în Uniunea Europeană”, a declarat Președinta.
În cadrul vizitei de lucru efectuate astăzi la București, Președinta Maia Sandu a ținut un discurs în cadrul Conferinței internaționale „Femeile parlamentare din România și promovarea egalității de gen ca angajament național”. Evenimentul a fost organizat de Senatul României, sub Înaltul Patronaj al Președinției române.
Legat de subiectul reprezentării femeilor în politică, șefa statului a menționat că societatea noastră sprijină implicarea femeilor în viața politică pentru că suntem europeni și avem valori europene. Astfel, 40% din Parlamentul de la Chișinău e compus din femei, iar circa 200 de femei conduc primării. „Deși, inițial, unii s-au opus cotelor de reprezentare, timpul a demonstrat importanța lor pentru a asigura oportunități egale. Însă, pe lângă legi, pentru amplificarea vocii femeilor în politică trebuie ca și partidele să aprecieze și să promoveze oamenii după merite, dezvoltând o cultură organizațională incluzivă”, a subliniat Președinta Maia Sandu.
De asemenea, șefa statului a mulțumit în discursul său României pentru că ne-a fost alături ori de câte ori a fost nevoie, inclusiv acum, când ne furnizează energie electrică în cea mai gravă criză energetică, generată de războiul de la hotarele noastre. „Un război în care rachetele rusești cad deja și pe pământul nostru, și pe care gruparea hoților din Republica Moldova, împreună cu partidele pro-ruse, ar vrea să-l folosească pentru deturnarea ordinii constituționale și a parcursului nostru european. Nu putem admite acest lucru și voi face totul pentru ca Republica Moldova să fie de partea bună a istoriei, iar oamenii noștri să trăiască în pace, liberi și demni, la ei acasă”, a menționat Președinta Maia Sandu.
Șefa statului a mai declarat că un stat democratic la hotar cu România este în beneficiul tuturor, inclusiv al Uniunii Europene. Astfel, Președinta Maia Sandu și și-a exprimat speranța în sprijinul continuu al României pentru a ne ajuta să supraviețuim ca parte a lumii libere și pentru ca cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului să trăiască în pace și bunăstare, într-o casă comună europeană.
Discursul integral poate fi accesat aici.