Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a primit, astăzi, pe Ambasadorul Republicii Franceze, Graham Paul, care își încheie mandatul în țara noastră.
Șefa statului a menționat că Franța este unul dintre cei mai buni și de nădejde prieteni ai Moldovei. La fel, Președinta i-a mulțumit pentru contribuțiile majore pe care țara sa le-a adus parcursului european al Republicii Moldova, pentru sprijinul la implementarea reformelor în domenii cheie, precum și pentru întărirea rezilienței țării noastre. Președinta Maia Sandu a salutat inițierea „Comunității Politice Europene” (CPE), o platformă importantă de discuții, care contribuie la stabilitatea și securitatea în Europa. De asemenea, șefa statului a remarcat suportul valoros venit din partea partenerilor francezi la organizarea celei de-a doua ediții CPE în Republica Moldova.
Președinta a apreciat activitatea Ambasadorului în perioada căruia relațiile politice, economice și culturale au progresat considerabil. Șefa statului a evidențiat intensificarea dialogului cu Franța la cel mai înalt nivel, totodată și importanța francofoniei care întărește relații de prietenie între cele două popoare.
În semn de recunoștință și înaltă prețuire, Ambasadorul Republicii Franceze, Graham Paul, a fost decorat de Președinta Maia Sandu cu „Ordinul de Onoare”.