CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președinta Maia Sandu a vizitat localitățile Borogani și Tomai din raionul Leova

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a vizitat marți două localități din raionul Leova - Borogani și Tomai.

Șefa statului a discutat cu cetățenii și cu reprezentanții autorităților locale despre problemele comunităților, dar și despre schimbările pornite în țară. Ea a explicat celor prezenți la întâlnire ce a reușit guvernarea să facă până acum și ce își propune să facă în viitorul apropiat - reforma justiției, îmbunătățirea mediului de afaceri și atragerea investițiilor pentru a asigura mai multe locuri de muncă și creșterea veniturilor cetățenilor, realizarea proiectelor de infrastructură de importanță națională și locală.

„Relansarea economiei și combaterea corupției ne vor permite să obținem mai multe resurse pentru educație și sistemul medical, pentru o mai bună protecție socială a categoriilor vulnerabile. Pentru a reuși, avem în continuare nevoie de susținerea și implicarea cetățenilor”, a menționat Președinta Maia Sandu în cadrul discuțiilor.

Deoarece una dintre prioritățile momentului este lupta cu pandemia, șefa statului i-a încurajat pe locuitorii din Borogani și Tomai să se vaccineze, precizând că aceasta este cea mai bună dovadă de solidaritate și de grijă față de oamenii de lângă noi.

La Tomai, doamna Maia Sandu s-a întâlnit și cu elevii Liceului „Mihai Viteazul”. Au discutat despre școală, despre problemele de mediu și planurile lor de viitor, despre provocările ce îi așteaptă și oportunitățile pe care nu trebuie să le rateze. Șefa statului i-a îndemnat să fie curioși, perseverenți și să muncească în mod onest pentru rezultate.

Vizita în teritoriu s-a încheiat la Grădinița „Făguraș” din aceeași localitate Tomai. Președinta Maia Sandu a vorbit cu micuții despre Moș Crăciun, ninsoarea care întârzie, poveștile preferate, animalele de acasă și cele din cărți, dar și Pomul de Crăciun de la Președinție. Fiecare copil a primit în dar câte o carte cu povești. „A fost o întâlnire care m-a umplut de energie și optimism. Îmi doresc ca fiecare copil din Moldova să fie în siguranță și să se bucure de sărbătorile de iarnă alături de cei dragi”, a afirmat șefa statului.