CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președinta Maia Sandu a plantat puieți la Cruzești, împreună cu echipa Corpului Păcii în Moldova

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a mers astăzi în localitatea Cruzești din municipiul Chișinău, unde a plantat pui de copaci de diferite specii. „Am participat astăzi, împreună cu echipa Corpului Păcii în Moldova, cu organizațiile „The Friends of Moldova”, „Million Trees Moldova” și cu mai mulți locuitori ai satelor Cruzești și Budești la plantarea a 1576 de puieți lângă comuna Cruzești – câte unul pentru fiecare voluntar al Corpului Păcii care a activat în țara noastră, așa cum și-a propus echipa Corpului Păcii să marcheze cei 30 de ani de activitate la noi în țară”, a spus șefa statului.

Președinta Maia Sandu le-a mulțumit organizatorilor pentru această inițiativă precum și pentru serviciul și sprijinul lor în ajutorul țării noastre în aceste trei decenii de activitate. „Îi încurajez pe toți cetățenii să se alăture eforturilor noastre de împădurire, plantând copaci și protejând pădurile. Pădurile acoperă astăzi în Republica Moldova doar 11% din suprafață, comparativ cu media de circa 40% din Uniunea Europeană. Crescând suprafețele împădurite, ne vom bucura de un mediu de viață sănătos și vom putea face față mai bine schimbărilor climatice”, a menționat șefa statului.