Astăzi, șefa statului a participat la evenimentul de inaugurare a noii Secții anestezie și terapie intensivă (ATI) a Spitalului Raional Soroca „Anatolie Prisăcari”, de care vor beneficia locuitorii raioanelor Soroca și Drochia.
„În mai puțin de un an, de când a trecut în subordinea Ministerului Sănătății, spitalul din Soroca a beneficiat de investiții de circa 40 de milioane de lei. Este o investiție fără precedent, având în vedere că pe parcursul a 15 ani, spitalul a primit doar 17 milioane lei de la consiliul raional”, a declarat Președinta Maia Sandu.
Șefa statului menționează că aproximativ 20 de milioane de lei au fost alocate pentru modernizarea și dotarea secției de terapie intensivă cu echipamente medicale de înaltă performanță, iar alte 10 secții de terapie intensivă din mai multe spitale din țară au fost reparate, dotate și urmează să fie deschise în scurt timp.
„Tot azi am văzut și tomograful computerizat de ultimă generație, instalat de curând, care a costat 8 milioane de lei. În ultimii doi ani, spitalul raional de la Soroca a mai fost dotat cu un generator electric, o stație de producere a oxigenului, un ultrasonograf modern, o ambulanță și alte echipamente necesare asigurării serviciilor medicale de calitate”, punctează Președinta.
Totodată, șefa statului subliniază că doar în ultimii doi ani Guvernul, din surse proprii și cu sprijinul partenerilor externi, a alocat circa 2,4 miliarde de lei în reconstrucția și modernizarea instituțiilor medicale.
„Investim în sectorul sănătății pentru că fiecare viață contează și fiecare cetățean are dreptul la servicii medicale de calitate”, a conchis Președinta Maia Sandu.