Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi cu Ruben Atoyan, șeful Misiunii Fondului Monetar Internațional pentru țara noastră. Oficialul FMI se află la Chișinău pentru a evalua impactul războiului din Ucraina asupra Republicii Moldova și a identifica soluții pentru susținerea țării noastre. Discuția a vizat situația din regiune, criza din sectorul energetic și prețurile în creștere la produsele de bază. Interlocutorii au agreat că Republica Moldova are nevoie de un plan de reziliență pentru a putea răspunde la numeroasele crize.
Reprezentantul FMI a apreciat efortul autorităților de a oferi compensații care să ajute cetățenii în această perioadă grea. La rândul său, Președinta Maia Sandu a menționat că țara noastră are, în continuare, nevoie de sprijinul FMI. Șefa statului a subliniat, de asemenea, că va fi nevoie de revizuirea și ajustarea programului cu FMI, astfel încât acesta să țină cont de noile realități cu care se confruntă Moldova: fluxul de refugiați, majorarea prețurilor, situația pe piața energetică și a gazelor.