Șefa statului s-a întâlnit, astăzi, cu Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați (ICNUR), Filippo Grandi, care întreprinde o vizită în țara noastră. În cadrul întrevederii, Președinta Maia Sandu și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul oferit de ICNUR Republicii Moldova în gestionarea crizei umanitare, odată cu declanșarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.
Președinta a menționat că, în ciuda resurselor limitate, Republica Moldova și-a demonstrat ferm solidaritatea față de cetățenii ucraineni care caută refugiu în țara noastră. Așa cum războiul în țara vecină se prelungește, șefa statului a reiterat angajamentul pentru protecția temporară a refugiaților, conform standardelor europene.
Președinta Maia Sandu a subliniat, de asemenea, importanța susținerii Republicii Moldova, care este esențială atât pentru integrarea cetățenilor ucraineni în societatea moldovenească, inclusiv pe piața muncii și în sistemul educațional, cât și pentru continuarea eforturilor de modernizare, de dezvoltare economică și de aderare la Uniunea Europeană a Moldovei.