Șeful statului a vizitat orașele Briceni și Ocnița unde a înmînat primarilor acestor orașe cheile de la cîte o autospecială donate de Alexandr Lukașenko săptămîna trecută, în cadrul vizitei oficiale în Republica Moldova.
Primarii au mulțumit pentru darul oferit și au menționat că tehnica respecivă le va fi de mare ajutor la realizarea lucrărilor necesare în gospodăria comunală, în special, la salubrizarea și deszăpezirea străzilor orașelor.
”Trebuie să urmăm exemplul Republicii Belarus, astfel ca Republica Moldova să fie la fel de curată”, a menționat Președintele țării.
Amintim, că Președintele Republicii Belarus, Alexandr Lukașenko, a efectuat o vizită în țara noastră la inițiativa lui Igor Dodon în perioada 18-19 aprilie, în cadrul căreia a donat cinci tractoare şi două autospeciale pentru localităţile din Republica Moldova.