CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Nicolae Timofti: „Îmi exprim satisfacția că frații noștri din România ne sunt alături, și la bine, și la greu”

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, l-a întâmpinat astăzi, 29 noiembrie a.c., la Aeroportul Chișinău, pe președintele României, Traian Băsescu, care efectuează o vizită de lucru în țara noastră.

Președintele Nicolae Timofti a făcut următoarea declarație de presă:

„Excelența Voastră, domnule președinte Traian Băsescu,

Stimați concetățeni,

Doamnelor și domnilor,

Președintele Traian Băsescu a venit la Chișinău să ne felicite și să ne încurajeze într-un moment istoric pentru destinul Republicii Moldova. Țara noastră a parafat astăzi la Vilnius Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, care oferă o perspectivă clară pentru integrarea noastră în spațiul comunitar.

Domnule președinte, vreau să știți că pentru noi contează extrem de mult sprijinul valoros al României și al Dumneavoastră personal în realizarea acestui proiect strategic.

România a pledat constant și cu fermitate, alături de alți prieteni ai țării noastre, cauza Republicii Moldova. În felul acesta am putut să avansăm în termeni rapizi pe calea integrării europene.

Urmează, în perioada următoare, alte evenimente pozitive, și mai importante pentru cetățenii țării noastre. Îmi exprim satisfacția că frații noștri din România ne sunt alături, și la bine, și la greu.

Vă asigur, domnule președinte Băsescu, că noi vom ști să apreciem acest sprijin.

De asemenea, vă mulțumesc pentru invitația pe care mi-ați făcut-o, de a vizita România poimâine, pe 1 decembrie, pentru a participa la manifestațiile consacrate Zilei Naționale a României. Primesc cu bucurie această invitație și aștept să ne revedem la București”.