CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Nicolae Timofti a avut o întrevedere cu liderul Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, l-a primit astăzi, 2 mai a.c., la Reședința prezidențială, pe liderul Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, cu care a discutat despre posibilitatea învestirii unui nou Guvern, săptămâna viitoare.

Vlad Filat a declarat că, în câteva zile, fracțiunea parlamentară a PLDM va fi gata să avanseze un candidat pentru funcția de prim-ministru.

Președintele Timofti i-a comunicat liderului liberal-democrat că săptămâna viitoare va iniția consultări cu toate grupurile parlamentare în vederea desemnării unui candidat pentru funcția de prim-ministru.

Șeful statului și-a exprimat încrederea că partidele parlamentare vor da dovadă de constructivism și vor reuși să se pună de acord asupra unei noi garnituri guvernamentale, care ar readuce stabilitatea politică în Republica Moldova.