CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Nicolae Timofti a avut o întrevedere cu ambasadoarea Vietnamului, Ho Dac Minh Nguyet

Președintele Nicolae Timofti a primit-o astăzi, 31 octombrie a.c., pe ambasadoarea Vietnamului în Republica Moldova, cu reşedinţa la Kiev, Ho Dac Minh Nguyet, în vizită de rămas bun, la încheierea mandatului său.

În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au trecut în revistă relațiile bilaterale dintre cele două țări și au convenit că acestea urmează a fi aprofundate, făcându-se referire, în special, la relațiile comerciale, politice și culturale. „Având în vedere că Republica Moldova și Vietnam sunt țări preponderent agrare, trebuie să intensificăm colaborarea noastră, în special, în acest domeniu. Sperăm că vinurile moldovenești își vor face loc pe piața Vietnamului”, a declarat Nicolae Timofti.

La rândul său, ambasadoarea Ho Dac Minh Nguyet și-a exprimat speranța că succesorul său va menține și va consolida relațiile dintre Vietnam și Republica Moldova. „Vinurile moldovenești sunt într-adevăr de o calitate bună și trebuie să se regăsească în magazinele din Vietnam”, a adăugat Ho Dac Minh Nguyet.

De asemenea, oficialul vietnamez a adus mulțumiri Republicii Moldova pentru susținerea candidaturii Vietnamului în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, pentru mandatul 2014-2016.