CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Mesaj de felicitare al Președintelui Republicii Moldova cu prilejul Zilei Internaționale a Femeii – 8 Martie

Scumpele, gingașele și frumoasele noastre mame, soții, fiice, surori, colege,

Voi meritați atenție, dragoste, sprijin, vorbe calde și flori nu doar în această zi de sărbătoare, ci și în fiecare zi, anul întreg.

8 Martie este Ziua solidarității femeilor în lupta pentru drepturile lor. Din păcate, în țara noastră persistă un șir de probleme nerezolvate referitoare la drepturile femeilor. Este regretabil că încă nu am reușit să eradicăm complet violența domestică împotriva femeilor. De asemenea, doamnele nu se bucură de o reprezentare proporțională în politică.

În calitate de Președinte al Republicii Moldova, urmăresc cu atenție ca autoritățile de toate nivelurile să promoveze programe sociale de susținere a mamei și copilului. Vom curma drastic toate cazurile de violență domestică împotriva femeilor, vom crea condiții pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, în fruntea cărora se află doamne, vom menține un echilibru de gen în cadrul puterii executive și al celei legislative, precum și la nivel local. Vom crea condiții pentru participarea plenară a femeilor în viața societății.

Dragele noastre, fie ca iubirea și armonia să domnească mereu în familii și casele voastre. Să aveți parte de mult succes în activitățile profesionale. Să fiți frumoase și iubite în fiecare zi!

La Mulți Ani!