Astăzi, în Parlamentul Republicii Moldova, în prezența Președintelui Republicii Moldova, a întregului corp legislativ și a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, cei 6 judecători desemnați de Parlament, Guvern și CSM au depus jurămîntul în calitate de judecători ai Curții Constituționale.
Igor Dodon le-a urat succes noilor magistrați în îndeplinirea obligațiilor de judecători ai Înaltei Curți. Șeful statului și-a exprimat speranța că ei vor activa strict în limitele Constituției Republicii Moldova, în beneficiul cetățenilor țării noastre, reabilitînd imaginea acestei instituții importante a statului atît pe plan național, cît și internațional. "Or, societatea este în așteptarea altei abordări în efectuarea justiției constituționale, unei abordări echilibrate cu soluții care să protejeze valorile supreme ale statului", a menționat Președintele țării.
Totodată, Igor Dodon a subliniat că nutrește convingerea că noua componență a Înaltei Curți nu va admite interpretări constituționale care să destabilizeze funcționarea statului sau să instituie noi norme de drept contrar buchiei Legii supreme.