Nouă ambasadori agreați în Republica Moldova și-au prezentat scrisorile de acreditare
Președinta Maia Sandu a primit astăzi scrisorile de acreditare din partea a nouă ambasadori agreați în Republica Moldova, în cadrul unei ceremonii oficiale.
Președinta Maia Sandu a primit astăzi scrisorile de acreditare din partea a nouă ambasadori agreați în Republica Moldova, în cadrul unei ceremonii oficiale.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis astăzi un mesaj de felicitare cu prilejul celei de-a 585-a aniversări a capitalei.
Combaterea corupției, reforma justiției și prioritățile pe termen scurt și mediu în domeniu au fost subiectele-cheie abordate de Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul întrevederii cu coraportorii Comisiei de monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), care se află la Chișinău.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu ES Steven Fisher, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi cu Dragoș Tudorache, Raportor al Parlamentului European pentru Republica Moldova, care se află într-o vizită de lucru la Chișinău.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu ES Roelof van Ees, Ambasadorul Regatului Țărilor de Jos la Chișinău, cu reședința la București.
Președintele Maia Sandu a semnat decretul de numire a doamnei Cristina Gherasimov în funcția de Secretar General al Aparatului Președintelui Republicii Moldova, începând cu data de 11 octombrie 2021.