În satul Măgdăcești, raionul Criuleni, Președintele Republicii Moldova s-a familiarizat cu activitatea întreprinderii cu capital străin „Metal Supply Masters” SRL.
Compania cu capital belgian a fost fondată în anul 2007. În prezent, se ocupă de fabricarea componentelor echipamentelor grele pentru construcții și minerit. Detaliile sunt furnizate comanditarilor din SUA și Europa, printre aceștia fiind companii cunoscute, precum Volvo (Suedia), Caterpillar (SUA), Liebherr (Germania – Elveția). La întreprindere activează peste 50 de angajați.
Igor Dodon și-a exprimat recunoștința față de partenerii străini pentru crearea locurilor de muncă și posibilitatea de a exporta produse peste hotarele țării, ceea ce asigură încasări substanțiale la buget.
În același sat, Președinele a vizitat gospodăria țărănească „Moara lui Ion Guzun” sau „Moara Domnească”. Aceasta a fost construită de Ion și Vera Guzun, în anul 1996. Ei au importat o bună parte a echipamentelor din orașul Nijni Novgorod din Rusia. Întreprinderea de acolo, „Melinvest”, produce încă din perioada sovietică tehnică specială pentru construcția morilor.
Astăzi, această gospodărie unică în felul său este cartea de vizită a satului Măgdăcești, procesul tehnologic al întreprinderii fiind computerizat și automatizat în totalitate.