CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Igor Dodon s-a familiarizat cu activitatea a două întreprinderi agricole din raionul Glodeni

Pe finalul vizitei de lucru de astăzi, şeful statului s-a familiarizat cu activitatea a două întreprinderi agricole din raionul Glodeni.

Prima a fost SRL „Danulschi”, condusă de Eduard Colibaba. Întreprinderea cultivă grîu, hrișcă, floarea soarelui și porumb, pe o suprafață de două mii de hectare.

Cea de-a doua gospodărie țărănească aparține lui Nicolae Mîrza și dispune de opt hectare de căpșuni și coacăză, precum și 20 de hectare de vișini, cireși, pruni și meri.

Şeful statului a apreciat înalt eforturile agrarienilor în vederea asigurării securității alimentare a raionului și a țării și a comunicat că în timpul apropiat, administrația prezidențială în comun cu Guvernul Republicii Moldova, va face public un pachet de măsuri pentru susținerea sectorului real al economiei, în care o atenție deosebită va fi acordată agriculturii.