CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Igor Dodon propune o nouă Lege cu privire la funcționarea limbilor pe teritoriul Republicii Moldova

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu Elena Beleacova, directorul Agenției Relații Interetnice și Serghei Mișin, consilierul prezidențial pentru relații interetnice.

Părțile au discutat un șir de chestiuni cu privire la activitatea Agenției. Șeful statului a adresat mulțumiri doamnei Beleacova pentru activitatea desfășurată.

În mod separat, interlocutorii au abordat subiectul cu referire la proiectul de lege privind acordarea limbii ruse statutul de limbă de comunicare interetnică, care a fost recent transmis în Parlamentul Republicii Moldova. În timpul discuției, cei prezenți au fost unanimi în opinia privind necesitatea unei abordări mult mai complexe a problemei ce ține de funcționarea limbilor în societatea noastră multietnică.

În legătură cu aceasta, Președintele țării a luat decizia de a veni cu o inițiativă legislativă și de a înregistra o nouă Lege cu privire la funcționarea limbilor pe teritoriul Republicii Moldova. „Precedenta lege care a fost adoptată încă la 1 septembrie 1989, a fost declarată „învechită” de către Curtea Constituțională, în luna iunie 2018, din care cauză a apărut un vacuum legislativ care trebuie completat”, a specificat șeful statului.