CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Igor Dodon împreună cu familia a participat la maratonul pe distanța de 15 km în cadrul Festivalului de sport și muzică “Hai, Haiduci!”

Președintele țării împreună cu familia a participat la maratonul pe distanța de 15 km, care a demarat din Vatra pînă la Stejarul lui Ștefan cel Mare de lîngă mănăstirea Căpriana. Acesta a fost unul din concursurile sportive din cadrul Festivalului de sport și muzică “Hai, Haiduci!” care s-a desfășurat la Complexul etno-cultural Vatra, sub egida Președintelui Republicii Moldova. “Am fost bucuros să fiu alături de cei peste 400 de amatori ai acestei probe de sport”, a menționat Igor Dodon.

La finele maratonului, șeful statului a înmînat premii învingătorilor și le-a mulțumit tuturor celor prezenți la festival pentru sprijin și participare. Buna dispoziție a fost suplinită de un concert susținut de formațiile ”Zdob și Zdub”, ”Tharmis” și ”Lume”.

“Sunt un promotor al stilului sănătos de viață și depun eforturi pentru dezvoltarea sportului în țara noastră. Anume din aceste considerente cultiv și copiilor mei bunele deprinderi și dragostea pentru sport. Să nu uităm că “Sportul înseamnă sănătate, iar sănătatea este fericire” ”, a specificat Președintele țării.

Amintim, că sîmbătă și duminică, sub egida Președintelui Republicii Moldova, s-a desfășurat Festivalul de sport și muzică “Hai, Haiduci!”, care face parte din acțiunile consacrate Anului Ștefan cel Mare și Sfînt, Domnitor al Moldovei. La evenimentul respectiv au participat circa 400 sportivi amatori și profesioniști din țară și din străinătate. Agenda festivalului a inclus desfășurarea unei curse la alergare pe teren accidentat, a unei curse de ciclism, diverse concursuri sportive, show de focuri și magie, concert cu participarea interpreților autohtoni.