Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a participat la ședința săptămînală cu președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi și Prim-ministrul, Ion Chicu.
Oficialii au discutat cinci chestiuni importante care vizează aspecte ale reglementării crizei provocate de pandemie. În primul rînd interlocutorii au discutat asigurarea, fără întîrziere, a pensiilor, ținînd cont de faptul că cetățenii în etate fac parte din grupul de risc major de infectare. „Este necesar să prevenim aglomerarea pensionarilor în instituțiile de stat, din care motiv s-a propus ca pensiile să fie transferate pe cardurile bancare, iar în lipsa acestora – să fie elaborat un grafic în care persoanele în etate ar putea veni să-și ridice pensiile, iar poliția ar asigura controlul pentru a preveni formarea cozilor în instituțiile respective”, a specificat șeful statului.
Cel de-al doilea subiect a vizat măsurile de control asupra realizării regimului de carantină. Președintele țării a menționat faptul că forțele Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova fac față sarcinilor ce le sînt impuse, constatînd, totodată, și pregătirea subdiviziunilor Armatei Naționale, în caz de înrăutățire a situației.
Cel de-al treilea subiect din agendă a fost asigurarea lucrărilor agricole de primăvară. Șeful statului a specificat că în acest scop s-a decis reluarea, de la 23 martie, a activității magazinelor de materiale agricole și de piese auto pentru tehnica agricolă, precum și a magazinelor de produse chimice de uz casnic, pentru asigurarea necesităților cetățenilor și a instituțiilor cu soluții dezinfectante.
Al patrulea punct care a fost discutat ține de menținerea în continuare a carantinei în instituțiile de învățămînt și majorarea numărului de școli care au trecut la procesul de studii la distanță. Igor Dodon a subliniat faptul că în prezent, aproximativ 30-35% din numărul cadrelor pedagogice din țară sînt instruite pentru a putea activa on-line, însă aceasta se referă în special la Chișinău, de aceea s-a pus drept scop extinderea acestei practici pe tot teritoriul Moldovei.
Ce-a de-a cincea chestiune a vizat obținerea asistenței externe. „Actualmente, țara noastră continuă să primească cu regularitate asistență din partea Organizației Mondiale a Sănătății, iar la finele săptămînii, la Chișinău va veni o cursă specială din China cu teste de coronavirus, cu medicamente și materiale medicale necesare. Sîntem în așteptarea unui sprijin similar și din Federația Rusă”, a remarcat șeful statului.
În încheierea briefingului care a urmat după ședință, Președintele Republicii Moldova a subliniat faptul că, în pofida pandemiei, proiectele de infrastructură nu vor fi înghețate – acestea vor fi realizate în primul rînd din împrumuturile externe și rezervele interne.