Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu ex-președinții și judecătorii Curții Constituționale în cadrul căreia au discutat chestiuni ce țin de organizarea unei adunări festive dedicate aniversării a 25-a de la adoptarea Constituției Republicii Moldova de către Parlamentul țării.
Evenimentul este preconizat pentru data de 29 iulie, în ziua evenimentului istoric, unde va participa conducerea de vîrf a Republicii Moldova, foști Președinți, actuali și ex-deputați ai Parlamentului și, în special, deputații care au votat pentru Legea Supremă, acum 25 de ani. De asemenea, vor fi invitați specialiști în domeniul dreptului constituțional care au participat nemijlocit la elaborarea Constituției.
Igor Dodon consideră că acest eveniment este extrem de important pentru țara noastră nu doar datorită acestei date semnificative, dar și în contextul evenimentelor politice din ultimele săptămîni. Șeful statului a specificat că datorită voinței politice a Președintelui, Partidului Socialiștilor și a blocului ACUM, cu susținerea națională și internațională, a fost depășită criza constituțională acută ce ține de transformarea Curții Constituționale într-un instrument de luptă politică de către Partidul Democrat.
"Demisia benevolă a fostei componențe a Înaltei Curți și soluționarea situației de criză oferă noii guvernări legitime temei pentru a organiza, în timpul apropiat, un concurs transparent pentru ocuparea funcțiilor de judecători ai Curții Constituționale. Sunt convins că cei care vor ocupa aceste funcții vor fi profesioniști, în afara influenței politice iar acest lucru va oferi țării noastre posibilitatea de a restabili autoritatea instanței superioare și de a sărbători destoinic aniversarea a 25-a de la adoptarea Constituției", a menționat Președintele țării.