CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Igor Dodon a convocat ședința săptămînală cu conducerea țării

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a convocat ședința săptămînală cu conducerea țării, la care au participat președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi și primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban.

Părțile au discutat subiecte cu privire la diverse activități ce au avut loc săptămîna trecută, inclusiv aprobarea și promulgarea pachetului de legi sociale, inclusiv cele înaintate de șeful statului.

De asemenea, interlocutorii au stabilit agenda săptămînii curente. Igor Dodon a subliniat că principalul obiectiv este aprobarea în lectura a doua a legilor ce țin de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și cel al asigurărilor în medicină.

De asemenea, Președintele țării a menționat că agenda săptămînii curente include organizarea unui Forum economic cu participarea conducerii de vîrf, în cadrul căruia vor fi discutate subiecte privind îmbunătățirea climatului economic și investițional în țară.

Totodată, Igor Dodon a specificat faptul că agenda externă prevede mai multe vizite, inclusiv vizita de lucru a Președintelui Republicii Moldova în Federația Rusă în perioada 19-20 decembrie.