CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Igor Dodon a avut o întrevedere de lucru cu Dmitri Kozak

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu domnul Dmitri Kozak, vicepremierul Federației Ruse, reprezentantul special al Președintelui Rusiei pentru dezvoltarea relațiilor comerciale și economice cu Republica Moldova.

În cadrul dialogului, interlocutorii au discutat un spectru larg de probleme ce țin de politica internă și externă a Republicii Moldova, relațiile comerciale externe între Moldova și Rusia, dar și reglementarea conflictului transnistrean.

”Consider numirea domnului Kozak în această funcție drept una importantă pentru Republica Moldova, dat fiind faptul că vicepremierul rus cunoaște bine specificul țării noastre și a regiunii în întregime”, a concluzionat Președintele Dodon.