CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Igor Dodon a avut o întrevedere cu un grup de manageri ai companiei „Yandex”

Președintele țării, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu un grup de manageri ai companiei „Yandex”, care se află într-o vizită în Republica Moldova. La întrevedere a participat directorul regional al serviciului „Yandex. Taxi” în CSI și EMEA (Europa, Orientul Apropiat, Africa) Aram Sargsean, directorul pentru comunicare cu instituțiile de stat pe piețele internaționale al „Yandex.Taxi”, Alexandr Vîsoțki și directorul pentru dezvoltarea afacerii pe piețele-cheie, Ivan Zapoliski.

Reprezentanții companiei i-au comunicat Președintelui despre proiectele lor în Republica Moldova. Șeful statului a salutat intenția companiei „Yandex” de a-și extinde activitatea în țara noastră în contextul aprofundării relațiilor economice cu Federația Rusă și atragerea investitorilor.

În context, Igor Dodon a menționat că un subiect aparte al întrevederii l-a constituit realizările „Yandex” în domeniul transportului public inteligent și tehnologiile proprii ale „Yandex.Taxi”, care permit creșterea semnificativă a securității călătoriilor.

De asemenea, delegația „Yandex” i-a prezentat Președintelui un proiect de verificare a permiselor de conducere, ceea ce presupune crearea unui sistem de distribuție pentru statele Uniunii Eurasiatice și partenerii acesteia, inclusiv Moldova, care a obținut statutul de observator pe lîngă UEEA în anul 2018. „Reprezentanții „Yandex.Taxi” consideră că o asemenea verificare poate fi utilă nu doar pentru taxi, dar și pentru angajarea la muncă a conducătorilor auto profesioniști în orice domeniu din întreg spațiul UEEA”, a remarcat Igor Dodon.

În cadrul dialogului, oaspeții din Federația Rusă și-au exprimat recunoștința față de conducerea Republicii Moldova pentru atenția acordată chestiunilor ce țin de dezvoltarea celor mai înalte tehnologii și și-au reiterat disponibilitatea de a acorda susținere prin cunoștințele și experiența de care dispun.

Președintele țării a specificat că această întrevedere reprezintă o continuare a dialogului inițiat de compania „Yandex” cu organele de stat ale Moldovei în cadrul ședinței Comisiei interguvernamentale moldo-ruse, care a avut loc la Chișinău, în luna septembrie curent.

Menționăm, că „Yandex. Taxi” activează în Chișinău de la data de 25 iulie 2017. În fiecare lună, aproximativ 100 de mii de persoane din Chișinău beneficiază de serviciile acestei companii. Pe lîngă Moldova, „Yandex.Taxi” este accesibil în 16 țări din Europa, Asia Mijlocie, Orientul Apropiat și Africa.