CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Igor Dodon a avut o întrevedere cu Dmitrii Kozak

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Dmitrii Kozak, reprezentant special al Președintelui Rusiei pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice cu Republica Moldova. În cadrul întrevederii, părțile au discutat un spectru larg de chestiuni legate de starea relațiilor moldo-ruse și perspectivele de dezvoltare a unei colaborări reciproc avantajoase.

De asemenea, Dodon și Kozak au discutat detaliat mecanismul soluționării problemei privind tranzitarea teritoriului Ucrainei a mărfurilor moldovenești pentru a ajunge pe piața rusă.

Interlocutorii au fost unanimi în opinia privind importanța dezvoltării de către Moldova a unor relații de cooperare reciproc avantajoase atît cu țările Comunității Statelor Independente, cît și cu țările Uniunii Europene. În context, părțile au menționat perspectivele care apar în domeniul cooperării comercial-economice cu statele Uniunii Economice Eurasiatice, în care Moldova a obținut statutul de stat observator.

Oficialii au acordat o atenție deosebită și situației din Transnistria. Președintele RM i-a adus la cunoștință dlui Dmitrii Kozak despre înțelegerile obținute anterior cu administrația Transnistriei cu privire la unele aspecte ale liberei participări la alegerile parlamentare a cetățenilor Republicii Moldova, care locuiesc în regiunea transnistreană.

În finalul întrevederii, Igor Dodon i-a adresat mulțumiri domnului Kozak pentru susținerea practică activă în dezvoltarea cooperării moldo-ruse.