CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Herman Van Rompuy: „Politicienii trebuie să explice cetățenilor beneficiile semnării Acordului de Asociere cu UE”

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a avut astăzi,  13 mai a.c., la Reședința prezidențială, o întrevedere cu președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.

Cei doi oficiali au făcut un schimb de opinii cu privire la modalitățile de consolidare a relațiilor de colaborare dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, precum și despre situația din regiune.

În cadrul discuției, șeful statului i-a mulțumit domnului Herman Van Rompuy pentru contribuția personală la avansarea procesului de integrare europeană a țării noastre.

Președintele Nicolae Timofti a reconfirmat angajamentul ferm al Republicii Moldova, asumat față de partenerii occidentali, de continuare a reformelor în vederea ralierii la valorile și standardele comunitare.

Nicolae Timofti a salutat abolirea vizelor pentru cetățenii moldoveni și și-a exprimat convingerea că semnarea Acordului de Asociere cu UE va constitui un pas decisiv pe calea integrării europene a Republicii Moldova.

Președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, s-a declarat impresionat de progresele obținute de autoritățile de la Chișinău în procesul de modernizare a țării. „Succesele remarcabile, obținute într-un răstimp foarte scurt, plasează Republica Moldova în fruntea țărilor Parteneriatului Estic”, a spus oficialul european.

Herman Van Rompuy a subliniat importanța pe care guvernarea trebuie s-o acorde consolidării instituțiilor democratice, reformei justiției și intensificării luptei cu corupția.

Oficialul european a spus că este necesar ca politicienii să explice cetățenilor care sunt beneficiile semnării de către Republica Moldova a Acordului de Asociere cu UE.

„Urmărim o campanie de dezinformare împotriva UE, declanșată de adversarii opțiunii europene a țărilor din Parteneriatul Estic. Nu văd, însă, cum s-ar putea face o comparație între opțiunea europeană și o alta. Uniunea Europeană deschide accesul Republicii Moldova către o piață de 500 de milioane de consumatori cu o mare putere de cumpărare. Produsul Intern Brut al Uniunii Europene este de 10 ori mai mare decât cel al statelor care vorbesc despre crearea unei Uniuni Euroasiatice”, a precizat Herman Van Rompuy.