CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Fundația de Binefacere ”Din Suflet” a Primei Doamne a desfășurat ședința consiliului

Astăzi a avut loc ședința Consiliului Fundației de Binefacere ”Din Suflet” a Primei Doamne, în cadrul căreia s-a discutat despre proiectele realizate pe parcursul a 10 luni de activitate.

În această perioadă de timp în adresa Fundației au parvenit zeci de mii de cereri de la diferite persoane. În total a fost acordat ajutor la peste 75 mii de persoane care fac parte din diferite categorii: familii social-vulnerabile, monoparentale, familii numeroase, copii, vârstnici, etc.

A fost oferită asistență prin: procurarea și renovarea locuințelor, suport pentru tratament, reabilitare și intervenții chirurgicale în clinici de peste hotare, procurarea echipamentelor medicale, tehnicii de uz casnic, mobilier, produse alimentare și obiecte de strictă necesitate, suport pentru participări la diverse concursuri și campionate internaționale, etc.

Pînă la finele acestui an, Fundația planifică să desfășoare mai multe acțiuni naționale cu prilejul sărbătorilor de iarnă.

În curînd, Fundația de Binefacere ”Din Suflet” a Primei Doamne v-a prezenta un raport al activității sale.