Igor Dodon a prezidat o ședință de lucru cu privire la organizarea unei festivități dedicată aniversării a 30-a de la crearea organizațiilor etnoculturale care se va desfășura sub egida Președintelui Republicii Moldova pe data de 1 noiembrie curent, la Palatul Republicii din Chișinău. Evenimentul va fi organizat de Comisia pentru relații interetnice din cadrul Consiliului societății civile pe lîngă Președintele Republicii Moldova, în colaborare cu organizațiile etnoculturale republicane și teritoriale din țară.
Părțile au discutat despre modul în care decurg acțiunile de organizare precum și scenariul evenimentului care va întruni oficiali de rang înalt, oaspeți de peste hotare și reprezentanți ai tuturor etniilor care locuiesc în țara noastră. În cadrul festivității, este preconizată semnarea unui memorandum de colaborare dintre Comisia pentru relații interetnice din Republica Moldova și Comisia de profil din cadrul CSC din Federația Rusă.
Igor Dodon a reiterat faptul că bogăția cea mare a Moldovei o constituie poporul său, indiferent de etnie și a reconfirmat că Administrația Președintelui va acorda și pe viitor o atenție sporită păstrării tradițiilor, valorilor și a culturii tuturor etniilor care locuiesc în Republica Moldova.