Mai multe grupuri de elevi au vizitat Președinția Republicii Moldova datorită programului „Excursia Europeană”. Entuziasmați, copiii au aflat detalii despre atribuțiile președintelui, precum și despre arhitectura și istoria clădirii prezidențiale.
Elevii au fost în sala primului Parlament, locul unde a fost votată Declarația de Independență a Republicii Moldova. De asemenea, copiii au mers în biblioteca prezidențială, care găzduiește o colecție vastă de cărți și documente importante. Vizitatorii au avut ocazia să vadă și colecția de cadouri primite de președinții moldoveni din partea liderilor mondiali.
Programul „Excursia Europeană”, destinat copiilor cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, se desfășoară până pe 18 august.