Stimați cetățeni ai Republicii Moldova!
Onorați oaspeți de peste hotare!
Excelențe, Domnilor Ambasadori!
Dragi prieteni,
Doamnelor și domnilor,
Sunt onorat și Vă exprim gratitudinea cea mai caldă pentru că sunteți astăzi alături de mine și de poporul Moldovei la acest legământ al meu, înfăptuit cu mâna pe Constituție și gândul la compatrioții noștri. Știu foarte bine ce speranțe-și leagă cetațenii țării și ce așteaptă de la Președintele lor. Am fost alături de oamenii, care au luptat ani de zile pentru a redobândi dreptul de a-și alege singuri conducătorul țării. Poporul a cerut dreptul la alegerea directă a șefului statului din motive firești – președintele trebuie să-i reprezinte, să poarte răspundere în fața lor, să fie independent politic și grijuliu față de cei dezavantajați. Mandatul obținut prin votul direct al cetățenilor conferă o legitimitate sporită și incontestabilă președintelui țării, iar orice atentat la competențele instituției prezidențiale va însemna o ignorare inacceptabilă a votului poporului. Vreau ca toată lumea să conștientizeze acest lucru.
Mulțumesc din inimă cetățenilor Moldovei pentru încrederea care mi-au acordat-o votând pentru mine la aceste alegeri. Știu că votul Dumneavoastră a însemnat, mai întâi de toate,speranța și încrederea, că împreună putem schimba viața spre bine. Vă asigur, dragi compatrioți, că voi rămâne fidel angajamentelor asumate de mine în fața Dumneavoastră. Voi strădui zi și noapte pentru a readuce poporului Moldovei încrederea în ziua de mâine!
Mulțumesc din inimă familiei mele. Ați fost mereu și veți fi sprijinul meu cel mai mare!
Prin consolidare civică spre propășirea Patriei
Mă adresez compatrioților mei, care au avut alte optiuni electorale și împărtășesc viziuni politice diferite de ale mele și ale PSRM. Sunt sigur, că și dumneavoastră ați votat pentru un viitor mai bun pentru Patria noastră – Republica Moldova! După cum declaram și în campanie, voi fi un Președinte al tuturor cetățenilor acestui stat, care doresc ca Moldova să fie țară prosperă, liberă și independentă.
Vreau să mă adresez astăzi, în mod special, sutelor de mii de moldoveni, care sunt nevoiți să-și dobândească bucățica de pâine departe de casa natală. Dragii mei compatrioți, nu-s în stare să descriu suferința dumneavoastră acolo departe de vatra natală, de familiile dumneavoastră, de copiii dragi. Dureros și nedrept, este că statul, bugetul căruia se completează în mare măsură din sudoarea voastră vărsată pe meleaguri stăine, n-a fost în stare, să asigure multor din voi măcar elementarul - dreptul la vot. Este o rușine, este inadmisibil. Soluționarea problemelor cetățenilor noștri aflați departe de casă va fi prioritară pentru mine, iar în cadrul Președinției va activa un Consilier dedicat problemelor diasporei.
Cu certitudine, am putea avea și viziuni diferite cu privire la modelele de dezvoltare sau progamele de țară. Acest lucru mi se pare firesc. Diversitatea de idei, concurența, sunt importante pentru dezvoltare, pentru asigurarea libertăților fundamentale. În același timp sunt convins de faptul, că împreună cu majoritatea dintre dumneavoastră avem aceleași speranțe și obiective - să modernizăm Moldova, să asigurăm un trai decent pentru toți – pentru copii, pentru tineri, pentru cei cu vârsta mai înaintată, să o facem mai confortabilă pentru cei de acasă și mai atractivă pentru cei din afară. Știu că este posibil. În istoria noastră de secole au fost perioade mult mai grele. Dar de fiecare dată când am fost uniți, când am acționat împreună ca popor, am reușit. Eu vă invit să reușim și de această dată.
Statul în slujba cetațeanului
Doamnelor și domnilor exponenți ai clasei politice din Republica Moldova, stimați funcționari publici și angajați ai structurilor de stat,
La 13 noiembrie 2016 cetățenii Moldovei ne-au transmis prin votul lor un mesaj clar, hotărât și irevocabil – poporul este suveranul acestei țări, iar instituțiile statului, începând cu parlamentul și guvernul, trebuie să fie în slujba cetățenilor. Vă rog și vă avertizez - tratați foarte serios acest mesaj al poporului! Nu uitați cine este suveranul adevărat al țării și cui ați jurat credință. În eventualitatea ignorări de către clasa politică a voinței poporului de a scoate instituțiile statului de sub influența grupurilor de interese, voi acționa în numele poporului, voi lupta alături de popor, voi readuce statul în slujba cetațeanului.
Moldova are viitor!
Mesajul meu de bază din campania electorală a fost – „Moldova are viitor”! Eu cred în aceasta. Statalitatea, suveranitatea țării nu sunt și nu pot fi subiecte de discuție.Eu, ca și majoritatea absolută a cetățenilor țării noastre, vreau să traiesc, să-mi cresc copii și să făuresc într-o țară independentă, într-un stat suveran pe nume Republica Moldova. Această dorință firească a noastră este ancorată în trecutul multisecular al neamului nostru. Avem o datorie sfântă de a onora testamentul sacru, pe care ni l-a lăsat Ștefan cel Mare și alți voievozi de faimă ai Moldovei medievale, este un semn de respect și eternă memorie pentru bravii fii ai neamului nostru, care și-au închinat viața pentru independența acestui stat. Statalitatea moldovenească are o istorie de secole. De-a lungul istoriei au existat multiple atentate la suveranitatea poporului nostru, dar am păstrat memoria conviețuirii într-un propriu stat, independent, moldovenesc. Această memorie colectivă ne-a permis să punem bazele Republicii Moldova, care astăzi este întruchiparea statalității și a poporului moldovenesc.
Moldova e casa noastră!
Această țară, acest stat, este casa noastră, la care fiecare din noi trebuie să țină, s-o ocrotească.Vă îndemn să urmăm exemplul altor popoare mărețe, vă îndemn dragi compatrioți, să ne întrebăm și noi, ce putem face fiecare pentru această casă a noastră, pentru Republica Moldova. Sunt sigur, că putem face multe, și în primul rând, să fim patrioți ai țării. Îndemn intelectualitatea țării, oamenii de cultură, cercurile academice și, mai ales, stimații noștri profesori, cărora vă încredințăm educarea generațiilor viitoare ale neamului nostru, să vă conscacrați munca și opera întru protejarea și cultivarea identității seculare a poporului nostru moldovenesc. Este datoria noastră sfântă față de strămoși și față de urmași – să ne iubim și protejăm țara, să ne mândrim cu identitatea noastră națională, să respectăm opinia majorității absolute a populației țării, care de secole întregi se autodetermină ca moldoveni!
Securitatea statului – prioritate primordială!
Vreau de la această tribună să asigur cetățenii Republicii Moldova de faptul, că securitatea națională va fi una din preocupările de bază ale mele în calitate de președinte. Și aici mă refer la toate componentele, atât cea politică, economică, dar și socială. Suveranitatea, neutralitatea și integritatea teritorială vor fi în permanență pe ordinea de zi a șefului statului. De asemenea, în cadrul celorlalte componente de securitate, printre prioritățile de bază vor fi ridicarea continuă a calității vieții fiecărui cetățean, crearea posibilităților pentru creștere și realizare, crearea condițiilor pentru dezvoltarea potențialului uman.
Mă voi preocupa în mod prioritar de problemele mediului de afaceri al țării. În linii mari, businessul așteaptă de la guvern doar un singur lucru – să fie tratat ca partener, iar politicile economice promovate să fie adecvate și predictibile. Sunt sigur ca aceasta-i realizabil. Vă informez că în scurt timp va fi creat Consiliul Economic pe lângă președintele Republicii Moldova.
Zero toleranță față de corupție
O importanță deosebită voi acorda situației în sistemul judiciar și instituțiile de drept ale țării, față de activitatea cărora cetațenii au ca niciodată întrebări pertinente și foarte serioase. Sistemul bancar devalizat și rezerve valutare de miliarde furate, patrimoniu public prădat și resurse bugetare tocate - sunt dovezi elocvente ale slăbiciunii și complicității structurilor de drept și justiție. Graba cu care restituirea miliardelor furate a fost plasată pe umerii cetățenilor este nu doar un act de umilire națională, dar și o faptă condamnabilă cu toată severitatea. Nu mă voi împăca niciodată cu cele petrecute în sistemul bancar al țării și-mi voi dedica toată energia pentru a elucida faptele și a restitui poporului patrimoniul public prădat.
Mă adresez membrilor guvernului, dar și funcționarilor de rang diferit în structurile administrației publice centrale și locale - ați ajuns în funcțiile pe care le ocupați pentru a utiliza cunoștințele și capacitățile voastre profesionale pentru a servi poporul Republicii Moldova, nu interesele personale sau de partid. Aștept de la organele competente o mobilizare fără precedent în lupta cu corupția înaltă de stat, flagel care prezintă pericol existențial pentru statul Republica Moldova. Vă asigur că am suficientă voință politică pentru a intensifica lupta cu corupția. Și o voi face!
Dialog social responsabil
Prioritar pentru mandatul meu va fi asigurarea unui dialog continuu cu cetățenii și societatea civilă. Voi face totul ca cetățenii să participe la procesul de luare a deciziilor, iar acest proces să fie la maximum transparent. Voi dispune crearea unui consiliu pe lângă Președintele Republicii Moldova format din reprezentanții societății civile, mediului academic, experți. Scopul meu este ca toate deciziile, inițiativele care vor veni de la președinție să fie discutate pe larg, transparent și democratic.
Rolul unei prese libere și independente în prosperarea unei națiuni este arhiimportant și orice politician responsabil va susține cu toată fermitatea activitatea de informare a societății. Voi acorda tot suportul mass-mediei, iar jurnaliștilor noștri le doresc să fie liberi și independenți, dar și imparțiali și corecți în reflectarea evenimentelor.
Reforme pentru oameni
Odată cu punerea în aplicare a unei sau altei reforme, trebuie să ne gândim în primul rând la oameni, ce vor obține ei în rezultatul acestor reforme. Nu avem nevoie de reforme de dragul reformelor sau de reforme pentru a raporta creditorilor și partenerilor de dezvoltare. Avem nevoie de reforme pentru crearea locurilor de muncă, pentru creșterea salariilor și pensiilor, pentru asigurarea unei educații și serviciilor medicale de calitate. Reforme pentru asiguraea unei echități și dreptăți sociale, pentru protecția socială a celor dezavantajați, pentru incluziune. Impactul acestor reforme trebuie să fie creșterea calității vieții cetățenilor Republicii Moldova și nicidecum invers. Reforme pentru oameni, nu oameni pentru reforme. Acesta este adevăratul scop al nostru.
Sântem popor creștin!
Ceea ce ne unește pe noi toți, cetățenii Republicii Moldova, este religia noastră creștin-ortodoxă. Peste 90% dintre cetățenii țării s-au declarat creștini: în această categorie religioasă largă găsim oameni de toate etniile, de toate viziunile politice, de toate vârstele și păturile sociale.
Religia creștin-ortodoxă este liantul nostru național, ea oferă o temelie solidă pentru principiile noastre morale, ea este impregnată în tradițiile și normele noastre de viață. Iată de ce, în calitatea mea de președinte al țării și smirit creștin, voi fi un susținător al Bisericii și voi sprijini acele activități care vor asigura protejarea valorilor creștine în societatea moldovenească.
Moldova - casa noastră comună!
Republica Moldova este casa natală pentru peste douăzeci de etnii, care au știut să conviețuiască în armonie aici pe pământ moldav sute de ani. Împreună cu ucrainenii, rușii, găgăuzii și bulgarii, împreună cu evreii și polonezii, împreună cu romii și alți confrați de-ai noștri, am știut mereu să trăim ca o Familie în Patria comună – Republica Moldova! Vreau aici să vin cu o adresare în limba rusă pentru conaționalii noștri vorbitori de limbă rusă, dar și pentru oaspeții noștri veniți din Rusia și țările CSI.
Мы, представители разных этносов - молдаване, украинцы, русские, болгары, гагаузы и другие - живём в одной стране и одинаково её любим. Молдова - наша общая Родина, и другой у нас не будет.
Несколько лет бездарного правления либералов и унионистов вновь посеяли и взрастили в нашем обществе семена вражды. Но, как известно, “есть время разбрасывать камни и время собирать камни”. Вступаю в эту почетную должность с целью собрать камни, так опрометчиво разбросанные прежними безответственными действиями.
Этническое разнообразие нашего народа - наша сила, а не слабость. Это дает нам возможность использовать всё лучшее, что есть в культурном наследии наших народов, для развития нашего общества, для укрепления и процветания нашей общей Родины.
Наша государственность может строиться только на основе молдавской самобытности. Я, как Президент, сделаю всё, чтобы Молдова стала подлинно независимым государством, самостоятельно, без указания извне, выстраивающим свою внутреннюю политику и имеющим свою собственную точку зрения в сфере внешней политики.
Строительство единой гражданской полиэтнической нации приблизит нас к решению и приднестровского вопроса. Объединение берегов Днестра - одна из моих главных задач на посту Президента. И я приложу все силы для урегулирования этого вопроса в интересах большинства жителей обоих берегов. На обоих берегах Днестра живут представители одного народа. В нашей общей истории были сложные периоды, но я верю, что нас объединяет намного больше, чем разделяет. Мы будем искать решение этой проблемы по принципу “выигрывают обе стороны”. В нашем плане приднестровского урегулирования проигравших не будет.
Россия стратегический партнер Молдовы!
Восстановление полноценных дружественных, стратегических партнёрских отношений с Российской Федерацией является моей приоритетной целью на посту руководителя государства. Свой первый официальный визит в качестве Президента Республики Молдова я совершу в Российскую Федерацию. Уверен, это положит основу качественно новым отношениям между нашими дружественными государствами.
Восстановление молдо-российских отношений положительно скажется и на экономике нашей страны, на целых отраслях народного хозяйства Молдовы, на сотнях тысячах фермеров и трудовых мигрантов.
Politică externă bazată pe respect reciproc și avantaje comune
Republica Moldova va promova o politică externă bazată pe parteneriat și prietenie cu toate statele lumii. Vom intensifica relațiile cu statele vecine nouă – România și Ucraina. Vom dezvolta colaborarea multidimensională cu UE, recent am acceptat cu plăcere invitația de a efectua o vizită în calitate de șef al statului la Bruxelles și sper ca aceasta să aibă loc în primele luni ale anului 2017. Și în continuare colaborarea noastră cu SUA și Republica Populară Chineză va constitui o prioritate pentru noi. Vom întinde poduri atât spre Est, cât și spre Vest.
Dragi cetăţeni,
La un început de cale trebuie să ai viziuni clare și asupra obiectivului final. Îmi doresc la final de mandat o Moldovă prosperă și cetățeni încrezători în ziua de mâine. Voi munci pentru a oferi poporului Moldovei un prezent și un viitor mai bun. Există o înțelepciune antică, pe care eu o împărtășesc în totalitate. Ea spune că un conducător trebuie să țină minte trei lucruri. Mai întâi, că el conduce oameni. Al doilea, că el îi conduce după legi. Și al treilea, că nu conduce totdeauna. Eu voi ține cont mereu de acest principiu. Și voi avea grijă ca după conducerea mea, eu să am cât mai puține regrete, iar cetățenii țării să aibă cât mai multe păreri de bine.
Vă mulțumesc pentru atenție!
Cu Doamne ajută!