Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a acordat cu prilejul Zilei Europei, marcată astăzi, Înaltul său Patronaj pentru două proiecte culturale moldo-române ce se vor desfășura la Chișinău în anul 2022. Este vorba de Salonul Internațional de Carte „Bookfest” și de Reuniunea Teatrelor Naționale Românești. Înaltul Patronaj este acordat în comun cu Președintele României, Klaus Iohannis.
Organizat de Asociația Editorilor din România în parteneriat cu Universitatea de Stat din Moldova, Salonul Internațional de Carte „Bookfest” se va ține între 31 august - 4 septembrie. Cea de-a șaptea ediție a Reuniunii Teatrelor Naționale Românești va avea loc între 15-25 septembrie, sub egida Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, cu sprijinul Ministerului Culturii din România și al Institutului Cultural Român. Ambele evenimente vin să marcheze comuniunea culturală, lingvistică și istorică dintre cele două state, precum și aspirațiile europene ce leagă țările noastre.