Circa 100 de copii din raioanele de sud ale țării și din Găgăuzia au vizitat Președinția, Reședința de Stat și Reședința de la Condrița, în cadrul Zilei Ușilor Deschise. Copiii au fost foarte entuziasmați de excursia prin sălile unde au loc întrevederile oficiale, unde sunt oferite distincțiile de stat, totodată fiind informați despre activitatea instituției prezidențiale.
”Deoarece suntem în ajun de sărbătoarea Sfîntului Nicolae, iar conform tradițiilor populare, în această seară Moș Nicolae vine cu daruri la copii, am decis împreună cu soția să oferim copiilor care ne-au vizitat astăzi, dulciuri și hăinuțe pentru sezonul rece din partea fundației de binefacere a Primei Doamne. Sper, ca în acest an, Moș Nicolae să ajungă la toți copiii lumii și să le umple ghetuțele cu daruri, bucurie și voie bună”, a spus Igor Dodon.
De asemenea, șeful statului a anunțat că mîine,la Palatul Republicii va avea loc un eveniment festiv pentru circa 400 de copii din familii social-vulnerabile din toate localitățile țării, organizat de Fundația de Binefacere ”Din Suflet”cu prilejul acestei frumoase sărbători.
Menționăm că pe parcursul lunii decembrie, peste 400 de copii au vizitat Președinția, Reședința de Stat și Reședința de la Condrița. Președintele țării a reiterat că va continua și anul viitor această practică binevenită. Vizitele sunt preconizate să se desfășoare de 2 ori pe lună, cîte 50-60 de copii din fiecare raion al țării, astfel ca pe parcursul anului 2018, cel puțin 2-3 copii din fiecare localitate să viziteze Președinția Republicii Moldova.