CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Discursuri și mesaje

Discursul Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul panelului „Prevenirea și combaterea corupției”, Summitul pentru Democrație 2021

Este o onoare pentru mine să mă adresez acestui forum de nivel înalt de Ziua Internațională Anticorupție în numele cetățenilor țării mele, Republica Moldova. În ciuda eșecurilor pe care le-au trăit în trecut, cetățenii Republicii Moldova continuă să creadă în importanța fundamentală a justiției. Ei și-au unit din nou forțele pentru a cere politicienilor să pună capăt corupției omniprezente, care a periclitat tânăra noastră democrație.

Mesajul doamnei Maia Sandu, Președintele Republicii Moldova, la evenimentul „Acțiuni comune de împădurire a Moldovei”

Mulțumesc pentru că ați acceptat invitația la evenimentul de astăzi, unde ne propunem să discutăm cum decurg pregătirile pentru programul național de împădurire, care este o prioritate a actualei guvernări și o prioritate pentru mine în calitate de Președinte. Sper că discuția de astăzi ne va ajuta să stabilim etapele ce trebuie parcurse pentru pregătirea acestui program național așa încât cel târziu la sfârșitul anului viitor să putem să-l punem în aplicare.

Declarațiile de presă ale doamnei Maia Sandu, Președintele Republicii Moldova, după întrevederea cu doamna Marija Pejčinović Burić, Secretarul General al Consiliului Europei

Mă bucur să o salut astăzi la Chișinău pe doamna Marija Pejčinović Burić, Secretarul General al Consiliului Europei, în vizită în Republica Moldova la șapte luni după întâlnirea noastră la Strasbourg, în această primăvară. Vă mulțumesc frumos că ați dat curs invitației noastre și bine ați venit!

Discursul doamnei Maia Sandu, Președintele Republicii Moldova, la deschiderea Forumului pentru reformarea justiției și combaterea corupției

Astăzi, Republica Moldova are șansa reală de a face schimbări profunde, sistemice, în domeniul justiției. Reformarea acestui sector este prioritatea numărul unu a guvernării, dar și a cetățenilor. După mai multe încercări eșuate de a face ordine în justiție, astăzi avem, în sfârșit, ocazia de a mișca carul din loc. Avem toate premisele pentru asta, inclusiv cel mai important lucru - voință politică.

Discursul doamnei Maia Sandu, Președintele Republicii Moldova, la deschiderea Forumului de integrare europeană: Calea spre un viitor european al Moldovei

În acest an, Republica Moldova a marcat 30 de ani de independență - treizeci de ani de căutări și tranziție prelungită, în care experimentele de guvernare promovate de mai multe conduceri au eșuat, iar odată cu ele a eșuat edificarea unor instituții puternice, consolidarea economiei și dezvoltarea spiritului de coeziune socială.