CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Comunicate de presă

Președintele țării a participat la întâmpinarea locomotivelor noi pentru Calea Ferată din Moldova

Astăzi, Președintele țării, Igor Dodon, a participat la ceremonia oficială dedicată sosirii în Republica Moldova a primelor șase din cele 12 locomotive diesel seria ТE33А, produse în Kazahstan și achiziționate de către Calea Ferată din Moldova în cadrul proiectului de investiții „Restructurarea căii ferate din Moldova”, finanțat de către Banca Europeană pentru Reconstrucție şi Dezvoltare (BERD), Banca Europeană de Investiții (BEI) și Uniunea Europeană.

Președintele Moldovei a conferit distincții de stat unor foști funcționari de rang înalt ai CoE

Cu ocazia aniversării a 25 de ani de la aderarea Republicii Moldova la Consiliul Europei (CoE), Președintele țării, Igor Dodon, a decis să confere distincții de stat unor foști funcționari de rang înalt ai CoE, care și-au adus contribuția la consolidarea și extinderea cooperării țării noastre cu această Organizație pan-europeană, precum și la avansarea obiectivului de fortificare a democrației, statului de drept și drepturilor omului în Republica Moldova.