CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Comunicate de presă

Președinta Maia Sandu a discutat despre asigurarea securității energetice a țării cu omologul său român, Klaus Iohannis

Președinta Maia Sandu, se află astăzi la București, într-o vizită oficială efectuată la invitația Președintelui României, Klaus Iohannis. „Astăzi sunt în vizită oficială la București, unde am avut o discuție bună cu Președintele Klaus Iohannis despre agenda bilaterală foarte consistentă dintre țările noastre, precum și despre avansarea proiectelor comune în contextul complex în care ne regăsim acum - cu un război la hotar, afectați de inflație, crize și instabilitate”, a spus doamna Maia Sandu.

Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj dedicat celor 28 de ani de la adoptarea Constituției Republicii Moldova

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis astăzi un mesaj cu prilejul Zilei Constituției. „Celebrăm astăzi Ziua Constituției Republicii Moldova. Sunt 28 de ani de la adoptarea legii supreme a țării, care reglementează viața noastră publică și existența fiecăruia în parte, care asigură echilibrul nostru obștesc într-un stat de drept, într-o țară a libertăților, a echității și mulțumirii individuale”, se spune în mesaj.