Președintele Moldovei a avut o întrevedere cu Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kiril
Președintele Moldovei, Igor Dodon a avut o întrevedere cu Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kiril
Președintele Moldovei, Igor Dodon a avut o întrevedere cu Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kiril
Igor Dodon întreprinde o vizită de lucru de două zile la Moscova, la invitaţia preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin
Discursul Excelenței Sale Domnului Igor DODON, Președintele Republicii Moldova, la adunarea solemnă cu prilejul marcării a 23 ani de la crearea Unității Teritorial Autonome Găgăuzia
În cadrul ședinței a fost făcut un schimb de opinii privind activitatea Consiliului pe parcursul anului 2017 și stabilite unele sarcini pentru viitor.
Astăzi, șeful statului a desfășurat o ședință cu membrii comisiei de stat pentru elaborarea programul de acțiuni consacrate Anului Ștefan cel Mare și Sfînt, Domnitor al Moldovei.
În cadrul unei ceremonii oficiale la Reședința de Stat, Igor Dodon a înmînat înalte distincții de stat în conformitate cu decretele pe care le-a semnat în ultimele luni.
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a primit scrisorile de acreditare a ambasadorului agreat al Republicii Franceze în Republica Moldova, Pascal Le Deunff.