„Procesul de integrare europeană al țării noastre, cel mai demn omagiu adus victimelor represiunilor comuniste”

Suntem aici astăzi pentru a comemora victimele unei mari tragedii din istoria neamului nostru - deportarea în masă de către regimul sovietic a celor mai buni și mai demni dintre noi.

Se împlinesc 65 de ani de la ziua neagră de 6 iulie 1949, când a avut loc cel de-al doilea val al deportărilor în masă.

Peste 35 de mii de bărbați, femei, bătrâni și copii, printre care și bunelul meu, precum și alți membri ai familiei mele, au fost ridicați de la casele lor pentru a fi urcați în vagoane și strămutați forțat în Siberia și Kazahstan.

Cuvintele nu au capacitatea să transmită ororile și umilințele la care au fost supuși acei oameni.

Al doilea val de deportări din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, prin formele de efectuare, numărul de deportați și mai ales consecințele sale a constituit apogeul terorii în masă declanșată de regimul sovietic pe teritoriul dintre Prut și Nistru.

Operațiunea a fost planificată de organele de represiune ca o operație militară împotriva populației civile.

Trimișii unei puteri străine, cu steluță roșie cu seceră și ciocan pe epoleți, ne-au exterminat atunci elita, din care făceau parte preoți, proprietari de pământ, ingineri, doctori, militari, învățători.

Tragedia din 1949 înseamnă nu doar deportări a zeci de mii de persoane, ci și deposedarea abuzivă a țăranilor de proprietate, înregimentarea lor forțată în colhozuri și destrămarea multor familii.

Numărul total al victimelor represiunilor comuniste, în urma celor trei valuri de deportări, din anii 1941, 1949 şi 1951, este estimat de istorici la aproximativ 100 de mii de persoane.

Acele evenimente de groază au marcat profund mii de familii, schimbându-le dramatic soarta, înfricoșându-le și lăsând urme adânci în mentalul colectiv.

Spre surpriza autorităților comuniste, care considerau că spiritul de rezistență al poporului nostru a fost înfrânt, am reușit să păstrăm limba și tradițiile strămoșilor noștri în pofida unor condiții vitrege.

Mișcarea de eliberare națională de la sfârșitul anilor 80 ne-a readus libertatea la care aspirau cei care au pierit în Gulagurile staliniste.

Datoria noastră este să păstrăm vie amintirea celor care timp de aproape jumătate de secol au îndurat politicile de asuprire prin deznaționalizare, înfometare și deportare.

Știu că printre cei care au avut de suferit se numără și apropiați ai Dumneavoastră. Avem obligația morală să-i purtăm totdeauna în suflet pentru că, doar recuperând memoria și spunând adevărul, vom putea construi un viitor mai sigur și mai demn pentru copiii și nepoții noștri.

În Republica Moldova, unde facem reformele necesare pentru edificarea unui stat de drept, victimele deportării și urmașii lor trebuie repuși în drepturile lor morale și patrimoniale.

Un pas în această direcție reprezintă recenta decizie a Guvernului prin care victimele represiunilor politice vor primi compensaţii pentru recuperarea valorii averilor confiscate, naţionalizate sau scoase în orice alt mod din posesie.

Doar o societate democratică, în care sunt respectate libertățile și drepturile omului, ne poate proteja de repetarea unor asemenea tragedii, posibile doar în cadrul unor regimuri totalitare.

Am convingerea că procesul de integrare europeană al țării noastre reprezintă cel mai demn omagiu pe care îl poate aduce generația noastră victimelor represiunilor comuniste.