Cu ocazia aniversării a 99-a a Zilei Restabilirii Statului Lituanian, am deosebita plăcere de a Vă adresa, în numele meu și al poporului Republicii Moldova, cele mai sincere felicitări, împreună cu urări de pace şi prosperitate tuturor cetățenilor lituanieni.
Sărbătoarea națională îmi oferă prilejul de a menționa cu satisfacţie că relaţiile tradiţionale de prietenie şi colaborare stabilite între Republica Moldova şi Republica Lituania se dezvoltă într-o manieră dinamică. Totodată, îmi exprim convingerea că, prin eforturi comune, cooperarea moldo-lituaniană în multiple domenii va cunoaşte o ascensiune permanentă.
Dorindu-Vă multă sănătate și noi succese în activitatea Dumneavoastră de mare răspundere, Vă rog să acceptaţi, Excelență, asigurările înaltei mele consideraţii.