La 13 decembrie s-a stins din viață fostul judecător Dumitru Visternicean. A fost cunoscut drept un profesionist responsabil, eficient și integru, care s-a bucurat de respectul colegilor din stemul judecătoresc și mediul academic, dar și al societății.
Dumitru Visternicean și-a început cariera de magistrat la Judecătoria Dubăsari, în 1982, după absolvirea Facultății de Drept a USM. În 1990-1992 a exercitat și funcția de președinte al acestei instanțe. În 1992, când începe conflictul armat de pe Nistru, este transferat la Judecătoria Buiucani din Chișinău. În 1996 a fost numit judecător-asistent la Curtea Supremă de Justiție, iar în 1999 devine judecător la CSJ. În 2009-2017 a fost membru, apoi și președinte al Consiliului Superior al Magistraturii.
De-a lungul activității sale, a conceput mai multe cursuri academice, a creat suporturi de curs pentru studenții la Drept și ghiduri pentru judecători. A promovat o mai bună cooperare a sistemului judecătoresc cu celelalte puteri ale statului, cu partenerii de dezvoltare și societatea civilă. A fost omul care și-a dorit schimbarea în justiție, motiv din care s-a implicat în diverse inițiative și procese de reformare a sectorului.
Exprimăm sincere condoleanțe rudelor, prietenilor și tuturor celor care l-au cunoscut.
Maia SANDU, Președintele Republicii Moldova