CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Mesajul Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, la șase luni de mandat

Dragi cetățeni,

Astăzi se împlinesc șase luni din ziua în care am depus jurământul în fața Dumneavoastră în calitate de Președinte al Republicii Moldova. Au fost șase luni în care preocupările mele majore au fost pandemia, criza economică, scoaterea țării din izolare internațională și lupta împotriva corupției. Sunt patru direcții importante în care nu am putut face miracole, dar în care s-a simțit un suflu nou.

Să o luăm pe rând: Oamenii și sănătatea lor. 

Asigurarea cu vaccin a fost prioritatea numărul 1 a Președinției în aceste luni și mă bucur să pot spune că, dacă, la preluarea mandatului, țara nu avea nici măcar un Plan Național de Imunizare aprobat și autoritățile nu făcuse niciun efort de asigurare cu vaccin, astăzi avem acces la vaccin pentru toți. Datorită demersurilor noastre, în Republica Moldova au ajuns, până în prezent, peste un milion de doze de vaccin, inclusiv peste 400 de mii de doze oferite gratis de România și 140 de mii prin Platforma Covax. Până astăzi, au fost administrate peste 642 de mii de doze de vaccin. Orice cetățean care dorește să fie vaccinat o poate face chiar azi.

Pentru a asigura țara cu vaccin suficient și în timp util, am discutat aproape zilnic cu producători de vaccin, cu reprezentanți ai Uniunii Europene și ai instituțiilor internaționale, cu conducători ai altor state. Republica Moldova este o țară mică, iar deschiderea pe care au arătat-o țările lumii față de noi în această perioadă grea a fost posibilă doar datorită fermității cu care oamenii Moldovei au arătat că-și doresc schimbarea. Datorită dumneavoastră, dragi cetățeni.

Astfel, pe 2 martie Republica Moldova a început procesul de vaccinare grație donației generoase românești, iar pe 4 martie țara noastră devenea prima din Europa care a primit vaccin gratuit prin platforma Covax. Discuțiile insistente pe care le-am avut cu producătorii ne-au permis să semnăm un contract de cumpărare a 700.000 de doze suplimentare de Pfizer, care vor fi disponibile în următoarele luni.

Pentru a sprijini sistemul medical în lupta cu pandemia, în aceste șase luni am obținut donații generoase pentru sistemul de sănătate sub formă de echipamente de protecție (milioane de măști și mănuși, zeci de mii de costume de protecție) și utilaje medicale pentru profilaxia și tratamentul Covid-19 (sute de ventilatoare și oxigenatoare). În primele săptămâni de mandat, ca urmare a discuțiilor pe care le-am avut la Bruxelles, a fost reactivat Mecanismul de protecție civilă al UE, prin care am primit loturi de ajutoare semnificative din partea mai multor parteneri, inclusiv a Germaniei (în valoare de peste zece milioane de euro), României (peste două milioane de euro), Cehiei (peste un milion euro). Am primit asistență din partea Comisiei Europene prin intermediul Organizației Mondiale a Sănătății și din partea NATO. Le mulțumesc tuturor partenerilor noștri, în numele cetățenilor Republicii Moldova. 

În al doilea rând, economia. 

În situația în care majoritatea parlamentară a socialiștilor și a lui Șor a refuzat să adopte orice program de susținere a economiei pentru depășirea crizei, noi am reușit să obținem un sprijin economic fără precedent din partea UE - Planul de recuperare economică în valoare de 600 de milioane de euro pentru o perioadă de trei ani. Moldova este la moment singura țară din Parteneriatul Estic, căreia i-a fost oferit un asemenea plan. Programul prevede resurse pentru susținerea bugetului, pentru finanțarea proiectelor de infrastructură, 100 de milioane de euro pentru investiții în comunități și susținerea creării locurilor de muncă, în special prin suportul întreprinderilor mici și mijlocii. Avem nevoie de un Parlament cinstit care să sprijine un Guvern responsabil, stabil, care să valorifice acești bani și să-i cheltuie acolo unde e nevoie - pentru cetățeni. 

De asemenea, pentru a susține sectorul agricol afectat de secetă, la rugămintea noastră, România a oferit un ajutor umanitar în formă de 6000 de tone de motorină. Întreaga cantitate de motorină a ajuns în Moldova și, din luna mai, a început distribuirea ei către agricultorii care au avut de suferit din cauza secetei.

În al treilea rând, respectul.

Față de noi, între noi, dar și față de țara noastră. În aceste șase luni am lucrat pentru a îmbunătăți imaginea țării noastre și a reface relațiile cu parteneri externi importanți pentru Republica Moldova.

În această perioadă i-am primit la Chișinău pe președinții României și Lituaniei, și pe Președintele Consiliului European. Am avut convorbiri telefonice și online cu peste zece șefi de state, guverne și organizații internaționale. Am mers în vizite peste hotare pentru a relansa relațiile Republicii Moldova cu parteneri importanți precum România, Ucraina, Franța, Germania, Italia, Polonia, dar și cu organizații internaționale precum Uniunea Europeană și Consiliul Europei. Dincolo de poze - la masa de discuții, nu pe culoare -, am obținut confirmarea interesului acestor parteneri de a ne ajuta și de a investi în Republica Moldova.

Am agreat și semnat mai multe acorduri importante pentru cetățeni și pentru dezvoltarea țării. În luna februarie, am semnat „Contractul de Reziliență COVID-19 pentru Republica Moldova” cu Comisia Europeană, care prevede o donație de 15 milioane de euro. Voi mai menționa Declarația comună semnată la Chișinău cu Președintele României, Klaus Iohannis; Declarația comună și Memorandumul privind dezvoltarea potențialului de transport și tranzit al Republicii Moldova și Ucrainei, semnate la Kiev; Convenția privind eliminarea dublei impuneri, parafată cu prilejul vizitei mele la Paris; Acordul în domeniul securității sociale, semnat în cadrul vizitei recente la Roma. În urma demersurilor noastre, Guvernul Marii Britanii a dispus reîntoarcerea în Moldova a sumei de 458 de mii de lire sterline, confiscate de la Luca Filat.

Am inițiat discuții ce țin de proiecte și programe de dezvoltare și investiții pentru cetățenii noștri, care vor fi anunțate și lansate în următoarele luni. Pentru acestea, avem nevoie de un Guvern funcțional care să le poată gestiona. 

Lupta împotriva corupției a fost un subiect permanent pe agenda Președinției. Am discutat la CSS cele mai răsunătoare dosare de corupție și am cerut în repetate rânduri instituțiilor statului să-și facă treaba pentru a preveni și a sancționa corupția. Am avut numeroase ședințe cu reprezentanții organelor de drept, unde am indicat asupra abuzurilor și ilegalităților care se comit și le-am cerut să acționeze pentru stoparea acestora.

Am inițiat colaborarea cu Republica Franceză pentru a efectua o analiză a funcționării Autorității Naționale de Integritate și am elaborat un proiect de lege pentru modificarea legii ANI. Am semnat Decretul de creare a Comitetului Consultativ Independent Anticorupție. Comitetul va cerceta cazurile de corupție mare și va comunica public despre ele, va analiza obstacolele în calea luptei eficiente împotriva corupției și va face recomandări pentru îmbunătățirea cadrului legislativ și instituțional. 

Aceste și alte lucruri le-am făcut pe fundalul unei crize politice profunde generate de comportamentul iresponsabil al unor forțe politice corupte din Parlament.

Stoparea corupției este posibilă dacă nu doar Președinția, dar și Parlamentul, și Guvernul luptă împotriva hoțiilor, în loc să le protejeze. La sfârșitul lunii aprilie am semnat decretul de dizolvare a Parlamentului, redându-le cetățenilor dreptul de a-și alege un alt parlament, care să-i reprezinte cu adevărat.

În șase luni, am început să schimbăm multe lucruri. Și avem șansa să ducem aceste schimbări până la capăt. Anume asta își doresc cetățenii noștri. Am făcut tot ceea ce s-a putut omenește și ca putere prezidențială, dar pentru schimbare spre bine e nevoie și de un Guvern și un Parlament bune, care să lucreze pentru oameni. 

Dragi cetățeni,

Am luptat împreună împotriva unui sistem politic toxic și corupt, am obținut alegeri anticipate. Rezistența cetățenilor împotriva hoților a fost învingătoare. Acum avem șansa de a alege un Parlament curat, care să reprezinte oamenii cu problemele lor, și de a avea un Guvern stabil și competent care să lucreze pentru rezolvarea problemelor cetățenilor, să ne facă viața mai bună. Eu îmi doresc să lucrez în următorii ani cu un Parlament care aparține oamenilor. Cu un Parlament care lucrează pentru interesul țării. Cu un Parlament în care deputații se gândesc cum să rezolve problemele grave cu care ne confruntăm și nu cum să inventeze legi care le permit să fure. Cu un Parlament în care sunt oameni demni și onești, nu oameni care acoperă hoții și își cumpără imunitate în fața justiției. Îmi doresc ca cetățenii Republicii Moldova să aibă o viață bună acasă. Să fie în siguranță, să fie mândri de țara lor, să fie fericiți.

Dragi cetățeni, 

La alegerile prezidențiale din toamnă am venit în fața Dumneavoastră cu cinci obiective naționale: 

  • Dreptate, ordine și disciplină
  • Pensie minimă de 2000 de lei
  • Locuri de muncă acasă și familii unite
  • Investiții de cel puțin două miliarde de lei anual pentru modernizarea localităților, pentru a crea condiții bune de viață
  • Scoaterea Moldovei din izolare și apropierea de Uniunea Europeană. 

Pentru ca să realizăm aceste obiective pe deplin, este nevoie în continuare de implicarea voastră, așa cum ați făcut-o de fiecare dată, inclusiv la ultimele alegeri prezidențiale. Oamenii Moldovei mi-au cerut să punem țara pe calea cea dreaptă, iar pentru a face acest lucru am nevoie de implicarea voastră. Cu toții avem nevoie de această implicare - pentru un trai mai bun, pentru un nou început tocmai când aniversăm 30 de ani de independență a Republicii Moldova. Pentru viitorul copiilor și al țării.

Vreau să facem ordine în țară, să îndeplinim ce-am promis și ce ne-am propus, iar pentru aceasta nu ne putem opri la jumătatea drumului. Trebuie să mergem până la capăt, trebuie să distrugem din temelii sistemul corupt și să punem în loc o guvernare pentru oameni, pentru viitor, pentru dezvoltare.

Ca să realizăm aceste lucruri, avem nevoie de un Parlament și un Guvern formate din oameni cinstiți și competenți, care din primele zile să voteze și să pună în aplicare legile pe care le-am pregătit pentru reforma justiției și combaterea corupției: 

  • Legea cu privire la evaluarea extraordinară a judecătorilor și procurorilor
  • Modificările legislative care să nu permită ascunderea valorii reale a averilor
  • Modificările legislative pentru simplificarea procedurilor de confiscare a averilor funcționarilor și demnitarilor obținute pe căi ilegale. 

Avem nevoie de un Guvern care, în primele luni de mandat, până la sfârșitul acestui an, să aloce bani și să crească pensia minimă la 2000 de lei pe lună. Sute de mii de pensionari trăiesc în sărăcie cu pensii mai mici de 2000 de lei. Aceasta trebuie să devină o sarcină prioritară și imediată pentru următorul Guvern. Avem nevoie de un Guvern stabil și de durată, care să asigure dezvoltarea economică a țării, și care înțelege că singura cale spre prosperitate este susținerea mediului de afaceri și crearea locurilor de muncă.

Avem nevoie de un Parlament care să nu împiedice asistența externă pe care o putem primi pentru finanțarea proiectelor în localități, așa cum a făcut majoritatea parlamentară care pleacă. Avem nevoie de un Guvern care să respecte independența administrației publice locale și să împartă corect fondurile interne și externe pentru dezvoltarea locală. Avem nevoie de un Parlament și un Guvern care să nu ne facă de rușine în lume, ci să sporească credibilitatea țării noastre și să contribuie la îmbunătățirea relațiilor cu partenerii externi.

Pentru a intra într-o perioadă bună pentru țara noastră, avem nevoie de schimbări, făcute cu curaj - curățarea justiției, lichidarea schemelor de corupție, disciplinarea funcționarilor, confiscarea averilor celor corupți, dezmembrarea monopolurilor și înțelegerilor de cartel, oprirea furturilor din întreprinderile de stat, crearea unui cadru legislativ simplu și corect pentru afaceri, susținerea exporturilor, promovarea investițiilor, crearea locurilor de muncă și a unor sisteme puternice de protecție socială, de sănătate și de educație. Toate acestea nu le poate face un singur om. Transformarea profundă, de care avem nevoie cu toții, o putem face doar împreună, pentru a trăi în țara noastră în siguranță, stabilitate, bunăstare și respect. 

Îndemn oamenii să iasă la vot pe 11 iulie. Este ziua în care puterea de a decide viitorul țării stă în mâinile oamenilor. A fiecăruia dintre noi. De votul nostru depinde cum vom trăi. De votul nostru depinde în ce măsură vom reuși. Vom avea un alt Parlament. Un Parlament care va construi o nouă majoritate parlamentară și care va numi un nou Guvern.

Dragi cetățeni, lucrurile pe care le-am făcut sunt doar începutul. Vom face multe lucruri bune împreună pentru oamenii Moldovei. Sunt optimistă, alături de voi, știu că putem face orice, și că vor veni neapărat zile mai bune pentru țara noastră.