CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Mesajul Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, la deschiderea Congresului Diasporei

Dragi membri ai diasporei,

Stimați colegi din Guvern,

Stimați reprezentanți ai corpului diplomatic,

Mă bucur de ocazia de a vă vorbi, astăzi, la deschiderea Congresului Diasporei, chiar dacă în format online cu majoritatea participanților. Vreau întâi de toate să adresez mulțumiri sincere dumneavoastră, tuturor cetățenilor noștri aflați peste hotare, pentru că nu uitați de țara voastră, pentru că vă interesează ceea ce se întâmplă în Republica Moldova și pentru că vă implicați activ în dezvoltarea țării noastre. 

Împreună cu echipa, noi apreciem foarte mult această implicare și ne dorim să construim o relație frumoasă, o relație de durată, pe termen lung, cu dumneavoastră. 

Bogăția principală a Republicii Moldova sunt oamenii. Și totuși, în cei 30 de ani de independență, țara noastră nu a fost tocmai o patrie grijulie pentru cetățenii săi. Am trăit ani grei, plini de sărăcie, de dezamăgiri, perioade care au alungat de acasă foarte mulți oameni muncitori și talentați. Dar acești oameni au avut grijă de-acolo, de peste hotare, de bunăstarea rudelor rămase acasă, de casele și de comunităților lor. 

Cu anii, unele legături s-au pierdut, dar altele au devenit puternice. S-au schimbat și așteptările de la relația cetățeanului cu statul. Împreună cu dumneavoastră, am luptat pentru democrație, am luptat pentru ca să ne recâștigăm statul, atunci când anumite forțe au încercat să-l captureze și să și-l subordoneze, iar, împreună cu dumneavoastră, am izbutit, am reușit. Vă mulțumesc foarte mult pentru mobilizarea la vot, pentru participarea la alegeri. Vă mulțumesc foarte mult pentru încrederea pe care mi-ați oferit-o mie, în calitate de Președinte, dar și echipei din Guvern și din Parlament la ultimele alegeri. Noi vom lucra împreună, în fiecare zi, pentru a transforma Republica Moldova într-o țară bună pentru toți, așa cum am promis, și evident că vom conta pe sprijinul, susținerea și implicarea fiecărui cetățean.  

Ne dorim să construim o relație de grijă și parteneriat cu concetățenii noștri din diasporă. În această relație, instituțiile statului trebuie să ofere răspunsuri și soluții croite după necesitățile voastre și să lucreze pentru a vă oferi oportunitățile de care aveți nevoie. 

Peste hotarele țării avem cetățeni de vârste diferite, cu necesități sau probleme și așteptări diferite. Avem oameni care vor să se întoarcă acasă și acest lucru ne bucură enorm și pentru acești oameni trebuie să creăm oportunități ca această întoarcere să fie cât mai ușoară și respectiv ca revenirea și adaptarea să devină ușoară așa încât toată lumea să se simtă utilă și apreciată.   

Avem oameni care vor să rămână acolo unde s-au stabilit – aceasta este decizia lor și lor trebuie să le oferim sprijin în integrare acolo unde sunt, dar și șansa de a păstra o conexiune culturală, emoțională și economică cu Republica Moldova. Indiferent de circumstanțe, cetățenii noștri trebuie să știe că sunt cetățenii Republicii Moldova și că sunt apreciați, prețuiți și așteptați acasă.

Trebuie să îmbunătățim calitatea serviciilor consulare pentru cetățenii noștri de peste hotare. Trebuie să negociem, acolo unde nu avem, acorduri în domeniul protecției sociale și acorduri de recunoaștere a permiselor de conducere.  

Trebuie să ne asigurăm că oamenii noștri nu vor mai întâmpina dificultăți la exercitarea dreptului la vot - un drept fundamental al fiecărui cetățean, ce nu poate fi îngrădit din motive inventate sau din considerente de oportunitate politică. 

Programele destinate diasporei trebuie să fie funcționale și finanțate adecvat. A trecut timpul formalităților, bifelor și al amânărilor. Guvernul trebuie să lanseze programe de reîntoarcere și reintegrare pentru toți oamenii noștri din diasporă, să creeze oportunități de investiții, să îmbunătățească mediul de afaceri, să încurajeze oamenii care vor să vină acasă să poată să facă acest lucru, să poată să-și deschidă afaceri aici și să poată să-și câștige existența în Republica Moldova.

Știm că voi vă doriți și puteți face mai multe pentru Republica Moldova. Apreciem acest lucru. Echipa de la guvernare cu certitudine vrea să colaboreze cu oameni pregătiți din diasporă în diverse domenii - avem asemenea exemple inclusiv în proaspătul cabinet de miniștri și două dintre ele le avem la această masă - dna Prim-ministru Natalia Gavrilița, ministrul afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu și pe lângă ei avem și alți oameni care și-au dat acordul să vină în această echipă. Să știți că cererea este în continuare foarte mare. Evident acest îndemn este valabil și pentru concetățenii noștri din diasporă, și pentru cei care sunt acasă – e nevoie să punem umărul cu toții, e nevoie, dacă vreți, să sacrificăm un an, sau doi, sau trei și să venim să lucrăm în instituțiile statului pentru că doar așa putem să îmbunătățim calitatea instituțiilor statului, să le facem funcționale, să le transformăm în instituții care cu adevărat aud cetățeanul și îl servesc așa cum scrie legea. Evident că această invitație este deschisă, noi vă așteptăm și contăm pe sprijinul vostru. Vom veni cu mecanisme mai concrete pentru a putea folosi expertiza voastră și de la distanță, pentru că înțelegem că nu toată lumea este gata să vină azi acasă. Unii dintre voi așteaptă să vadă progrese, după care să ia această decizie importantă. Astea sunt lucrurile importante pe care noi cu toții ni le-am propus pentru ca să îmbunătățim lucrurile în Republica Moldova și să creăm o țară care este bună pentru toți.

Dragi concetățeni din diasporă,

Pe remitențele trimise de dumneavoastră celor apropiați, pe sacrificiile voastre și pe drama despărțirii de casă și familie s-a ținut și se ține în continuare o parte importantă din economia și consumul acestei țări. E timpul ca și țara să vă poarte de grijă. Vom trata cu atenție și respect fiecare solicitare și fiecare nevoie venită din partea concetățenilor noștri, solicitări care au fost ignorate până acum.

Știu că aveți așteptări mari și noi avem planuri mari. Știu că probleme sunt foarte multe. Unele din ele pot fi și vor fi rezolvate repede, iar pentru rezolvarea altora e nevoie de timp. Cu toate acestea, important este să purcedem pe acest drum, să căutăm cele mai bune soluții pentru problemele uneori complicate cu care ne confruntăm, să construim aceste instituții ale statului așa încât acestea să presteze servicii de calitate și avem o oportunitate politică extraordinară. Există voință pentru ca aceste transformări să se întâmple, există voință politică, există bună intenție din partea majorității parlamentare, există o echipă guvernamentală bună, pusă pe muncă, există sprijin din partea cetățenilor și din partea comunității internaționale. Avem o oportunitate extraordinară și, cu certitudine, cu implicarea fiecăruia dintre noi lucrurile se vor îmbunătăți și vom reuși să realizăm lucrurile propuse.

Puteți conta pe noi, noi vom conta pe voi. E important să ținem legătura, e important să avem mecanisme clare de comunicare și de implicare așa încât fiecare dintre noi să se poată implica în măsura în care poate și își dorește. Repet: bogăția principală a Republicii Moldova sunt oamenii. Acum simțim acest deficit de resursă umană și vorbesc nu doar despre instituțiile statului, dar și despre economie, sectorul asociativ, peste tot cu cine vorbim spun că foarte mulți tineri, oameni calificați au plecat din țară. Sarcina noastră principală este să inversăm lucrurile, să cream asemenea condiții încât oamenii să-și vadă viitorul aici, în Republica Moldova.

Vă mulțumesc încă o dată pentru această ocazie, vă mulțumesc pentru implicarea dumneavoastră! Nu știu dacă există o altă diasporă mai implicată civic decât diaspora din Republica Moldova, cel puțin dacă luăm în raport relativ participarea la vot și efortul pe care îl fac conaționalii noștri atunci când așteaptă în rânduri de ore, atunci când merg distanțe foarte mari pentru ca să poată să-și exercite dreptul la vot. Cred că suntem, dacă nu primii, printre primii cu cea mai activă din punct de vedere civic diasporă și pentru asta vă mulțumesc.