La 29 ianuarie, Comitetul Național Olimpic și Sportiv din Republica Moldova împlinește 30 de ani. Probabil că este o unitate de timp foarte scurtă, dacă ne gândim la istoria de mii de ani a Jocurilor Olimpice. Dar dacă ne gândim la vârsta statului nostru, cred că este o perioadă suficientă pentru a evalua rezultate și a face planuri de viitor.
Republica Moldova are sportivi olimpici cu care ne mândrim și pe care trebuie să-i cunoaștem cu toții. Datorită lor, țara noastră participă la mișcarea olimpică internațională. Cu ajutorul lor, copiii noștri trebuie să devină împătimiți de sport. În acest an, privim cu speranță la hotărârea temerară a Comitetului Internațional Olimpic de a organiza, în pofida pandemiei, Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Totodată, urmărim succesele sportivilor noștri care, printr-un efort susținut, au reușit să se califice la Olimpiada 2021, în condiții destul de grele. Suntem mândri de ei și vom fi mândri de ei în continuare. Ei sunt Moldova. Țara, la rândul ei, trebuie să se îngrijească de cei care-i duc faima în lume, creându-le condiții optime pentru antrenamente, iar odată cu aceasta - și pentru victorii. Doar astfel tinerii și copiii, dar și cei maturi vor putea vedea mereu în sportivii noștri adevărate modele de urmat.
Cu prilejul acestei aniversări, adresăm felicitările noastre Comitetului Național Olimpic și Sportiv al Republicii Moldova, iar în persoana acestuia - tuturor organizațiilor-membre și sportivilor care aleg să lupte în mod onest și onorabil. Împreună, trebuie să facem totul pentru ca practicarea sportului în țara noastră să devină un drept realizat al fiecărui cetățean.