MAIESTATE,
Celebrarea zilei de naştere a Maiestăţii Voastre îmi oferă deosebita plăcere de a vă adresa, în numele poporului Republicii Moldova și al meu personal, sincere și cordiale felicitări, însoțite de urări de sănătate și fericire personală, de prosperitate pentru Familia Regală și poporul britanic.
Folosesc acest frumos prilej pentru a-mi exprima înalta apreciere a dinamicii dezvoltării relațiilor moldo-britanice și gratitudinea pentru susținerea pe care Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord o acordă proceselor de modernizare derulate în Republica Moldova și dialogului țării mele cu structurile Uniunii Europene.
Am ferma convingere că relațiile bilaterale dintre țările noastre se vor aprofunda în continuare, inclusiv prin promovarea cu succes a agendei Republicii Moldova de aliniere la standardele democratice europene.
Vă rog să acceptați, Maiestate, asigurarea deosebitei mele considerații.