Domnule Președinte Zelenskyy,
Domnule Președinte Michel,
Dragi prieteni,
Doamnelor și domnilor,
Este o plăcere să mă aflu din nou la Kyiv alături de domnul Președinte Zelenskyy în vreme ce Ucraina continuă să reziste eroic în fața invaziei neprovocate a Rusiei.
Mă bucur de asemenea să fiu alături de domnul Președinte Michel, prietenul și susținătorul nostru acum când ambele noastre țări își doresc un viitor în cadrul Uniunii Europene.
Vă mulțumesc pentru discuțiile noastre foarte bune de astăzi.
Cu ocazia acestei aniversări semnificative, la zece ani de când ucrainenii curajoși au declanșat valul de proteste cunoscute ca Euromaidan, sunt mândră să le pot onora moștenirea.
Ei militau pentru o viață mai bună, o viață în Europa - unde să fie liberi de influența Rusiei, liberi să-și decidă viitorul. Unii au făcut sacrificiul suprem. Mă înclin cu profund respect în fața lor.
Moștenirea lor este că Ucraina de astăzi, precum Moldova, alege un viitor european, democratic în loc să cedeze în fața represiunii autoritare a unei forțe externe care vrea să ne controleze soarta.
Domnule Președinte Zelenskyy,
astăzi vă mulțumesc în numele cetățenilor Republicii Moldova pentru sacrificiul imens pe care soldații Dumneavoastră îl fac pe câmpul de luptă pentru a rezista în fața brutalității Rusiei și pentru sacrificiul pe care toți ucrainenii îl fac pentru ca țara lor să rămână liberă și independentă.
Fără această rezistență, noi în Moldova știm că țara noastră ar fi următoarea în calea Rusiei. Următoarea și probabil nu ultima.
Apărând Ucraina, apărați și Moldova.
Moldova este și va rămâne alături de Ucraina.
Ucrainenii vor fi bineveniți în țara noastră atâta vreme cât va fi necesar. Drumurile și căile noastre ferate - Coridoarele Solidarității - vor ajuta ca mărfurile ucrainene să ajungă pe piețele de export.
Instruim echipe de deminare ucrainene și facem parte unei coaliții internaționale de deminare.
Moldova oferă și ajutor umanitar, inclusiv echipamentele necesare pentru furnizarea neîntreruptă a electricității în casele oamenilor.
Sprijinirea Ucrainei înseamnă și susținerea planului Dumneavoastră de pace în zece puncte, domnule Președinte Zelenskyy, precum și a eforturilor ca Rusia să fie trasă la răspundere pentru atrocitățile comise. Puteți să vă bazați pe noi să fim avocați vocali ai obiectivelor Dumneavoastră. Sunt și obiectivele noastre.
Atacurile hibride ale Rusiei împotriva Moldovei nu par să contenească. Și cu cât mai repede ne vom îndrepta înspre UE, cu cât mai aproape vom fi de o eventuală calitate de stat membru al uniunii, cu atât mai puternice și mai sofisticate vor deveni atacurile pentru a ne împiedica drumul.
Am urmărit cele mai recente astfel de eforturi în timpul alegerilor locale, în cursul acestei luni, prin intermediul unor interpuși criminali care fac jocurile murdare ale Moscovei. Partide, create pentru a promova obiectivul Rusiei, au încercat să obțină victoria prin mituire și să plătească pentru voturi - aducând pe ascuns bani pentru a-și finanța activitățile. Mă bucur să vă spun că instituțiile noastre le-au dejucat tentativele. Nu puteam permite ca aceste lucruri să se întâmple.
Știm și că suntem un poligon de încercare - dacă Rusia va avea succes în Moldova, va încerca să utilizeze aceleași metode și în altă parte în Europa.
Toate acestea sunt motive pentru care, domnule președinte Michel, aderarea la UE este importantă deopotrivă pentru Moldova și Ucraina.
Va consolida progresul nostru democratic.
Va sublinia angajamentul continentului pentru pace, securitate și solidaritate.
Va transmite mesajul că atunci când o putere imperială încearcă cu disperare să-și refacă sfera de influență, democrația câștigă.
Știm că aderarea se bazează pe merite și noi, ca și Ucraina, suntem determinați să muncim asiduu.
Moldova se reformează pentru a se pregăti să fie membru UE. Reformăm sistemul de justiție și combatem corupția, precum și influența toxică a foștilor oligarhi, mulți dintre ei agenți de influență ai Rusiei.
Îmbunătățim competitivitatea economiei noastre. 60% din exporturile noastre se îndreaptă acum spre piețe UE.
Ne consolidăm administrația și muncim pentru a aduce standardele și legile la nivel UE.
Sunt bucuroasă că raportul Comisiei Europene privind extinderea UE a apreciat rezultatele importante pe care le-am obținut deja. Această recunoaștere doar întărește angajamentul nostru de a ne dubla eforturile pe calea reformelor de anvergură.
Fac un apel către toate statele membre UE să sprijine unanim deschiderea de negocieri de aderare la UE deopotrivă cu Moldova și Ucraina la Consiliul European de luna viitoare de la Bruxelles.
Când vine vorba de extinderea UE, două lucruri sunt mai importante ca niciodată: unitatea și viteza.
În fața strategiei Rusiei de tip “dezbină și stăpânește”, unitatea noastră este cea mai puternică apărare. Trebuie să acționăm cu o singură voce, să arătăm că voința noastră colectivă este de neclintit.
Totodată, urgenţa vremurilor noastre, marcate de război şi insecuritate, ne impune să ne grăbim procesele.
Viteza și unitatea nu sunt doar alegeri strategice, ci sunt o chestiune de supraviețuire și de revenire la stabilitate în Europa.
Un alt val de extindere a UE reprezintă o investiție în securitatea continentului și o dovadă a angajamentului de nezdruncinat al Uniunii față de pace - însuși fundamentul pe care a fost construită UE.
Decizia de a deschide negocieri de aderare cu Moldova și Ucraina cât de curând este un mesaj care ar fi auzit nu doar la Chișinău și Kyiv, ci și la Moscova și în toate capitalele care manifestă ambiții autoritare sau imperiale.
Ar fi un mesaj clar al unei Europe încrezătoare că apără pacea și construiește un viitor democratic solid.
Și înainte de a concluziona, vreau să îndemn întreaga lume liberă și toate țările care vor ca frontierele lor să fie respectate să continue să sprijine Ucraina. Atât timp cât va fi nevoie. Până la victorie. Nu există altă cale.
Vă mulțumesc.