Dragi cetățeni, după 3 ani de mandat, am reușit să deschidem negocierile pentru aderarea Moldovei la Uniunea Europeană. Un lucru care părea imposibil cu 3 ani în urmă. Pentru această realizare istorică, au muncit mulți oameni, s-au depus eforturi imense și fiecare contribuție - din partea funcționarilor publici, din partea societății civile, din partea fiecărui cetățean - a contat.
Cu câțiva ani în urmă, am pornit, împreună cu cetățenii, pe un drum al transformării Moldovei într-o țară mai bună.
Când am pornit pe acest drum, corupția din Moldova devenea tot mai multă, iar libertatea - tot mai puțină. Clanurile corupte de la putere păreau de neclintit. Moldova devenise o țară izolată, despre care se vorbea doar ca loc al spălării banilor și al sărăciei cronice. Speranța că avem o șansă de a schimba lucrurile în bine devenea tot mai mică.
Dar am continuat să luptăm pentru lucrurile în care credem. Țara noastră a trăit și victorii, și înfrângeri. Însă niciodată nu ne-am oprit din drum. Iar azi vorbim despre Moldova cu speranță.
Umăr la umăr, pe acest drum, am câștigat dreptul de a ne decide singuri soarta și încrederea că putem construi acasă un stat european. Moldova se sprijină azi pe o coaliție de țări-prietene care ne ajută și ne protejează. Și, după mulți ani, vedem lumină pe acest drum. În aceste zile Uniunea Europeană a spus un DA ferm pentru parcursul nostru european.
Mai avem multe de făcut. Și cel mai important este să asigurăm pace și un viitor mai bun pentru toate familiile și copiii Moldovei. Avem garanția unui asemenea viitor doar ca stat membru al Uniunii Europene.
Tocmai de aceea, cred că este necesar să spunem clar - toată țara - ce drum alegem pentru Moldova. Solicit Parlamentului să inițieze organizarea unui referendum la toamna viitoare, la care vocea cetățenilor să fie hotărâtoare.
Mi-am asumat să fac tot ce ține de mine pentru a duce la capăt misiunea integrării europene. Am obținut sprijinul statelor membre pentru acest parcurs și am nevoie de sprijinul vostru, dragi moldoveni, pentru a reuși. Mai avem pași importanți de făcut și mă angajez să continui, dacă îmi veți oferi încrederea pentru un nou mandat în 2024.
Pe acest drum suntem foarte mulți - moldoveni din toate profesiile și din toate colțurile lumii. Indiferent de funcțiile în care suntem, de luptele pe care le purtăm, drumul nostru are aceleași obiective - în țară să domnească pacea, dreptatea și buna înțelegere și toți cetățenii să aibă posibilitatea să trăiască bine acasă.