Mesajul de felicitare transmis de președintele Nicolae Timofti președintelui României, Traian Băsescu

”Excelență,

Sărbătorirea Zilei Naționale a României îmi oferă fericita ocazie de a transmite Excelenței Voastre și poporului român sincerele mele felicitări și urări de bine.

Constat cu bucurie că în ultimii ani relațiile de aleasă prietenie dintre Republica Moldova și România au cunoscut o evoluție ascendentă fiind materializate prin inițiative rodnice și proiecte concrete în diverse domenii de colaborare în beneficiul cetățenilor ambelor state.

Vreau, de asemenea, să menționez că cele două realizări remarcabile din acest an ale Republicii Moldova – liberalizarea regimului de vize și obținerea statutului de țară asociată la Uniunea Europeană – nu ar fi fost posibile fără sprijinul prețios și angajamentul ferm din partea României.

Am certitudinea că prin eforturile noastre comune vom contribui și în continuare la dezvoltarea parteneriatului strategic bilateral, orientat spre împlinirea destinului european al Republicii Moldova, spre construirea unui viitor prosper al cetățenilor ei, în demnitate și libertate, într-o Europă unită.

Profit de acest prilej pentru a Vă mulțumi încă o dată pentru implicarea Dumneavoastră activă în realizarea obiectivelor strategice ale Republicii Moldova și îmi exprim convingerea că și pe viitor le Veți promova cu aceeași dăruire.

Dorindu-Vă multă sănătate, bucurie și succes, Vă rog să acceptați, Domnule Președinte, expresia înaltei mele consideraţii”.