Mesaj de felicitare adresat Șeicului Tamim bin Hamad al- Thani, emirul Statului Qatar

Alteță,

În numele poporului Republicii Moldova și al meu personal, Vă adresez 
cele mai calde şi sincere felicitări cu ocazia Zilei Naţionale a Statului Qatar, însoţite de urări de pace şi prosperitate continuă pentru cetățenii qatarieni.

Folosind acest prilej, doresc să remarc, cu deosebită satisfacție, evoluția 
ascendentă, din ultima perioadă, a relaţiilor noastre bilaterale. Țin să Vă asigur, în context, de voinţa fermă a Republicii Moldova de a-şi extinde legăturile cu Statul Qatar în varii domenii.

Totodată, îmi exprim convingerea că intensificarea dialogului politic 
şi consolidarea cooperării comercial-economice dintre ţările noastre vor fi printre dimensiunile prioritare ale dialogului moldo-qatarian.

De asemenea, exprim recunoștință, în numele meu și al cetățenilor 
Republicii Moldova, pentru ajutorul umanitar valoros pe care ni l-ați acordat.

Împreună cu urări de sănătate şi succes în desfăşurarea activităţii 
Dumneavoastră de înaltă responsabilitate, alături de mulțumirile mele pentru buna colaborare pe care am avut-o în calitate de șefi de state, Vă rog să acceptaţi, Alteţă, asigurările distinsei mele consideraţii.